Primăria Capitalei, împreună cu Brigada de Poliţie Rutieră, a luat decizia închiderii alternative a traficului rutier pe mai multe artere principale de circulaţie având în vedere avertizarile meteorologilor care anunţă scăderea semnificativă a temperaturilor începând de joi noapte.
„Decizia închiderii circulaţiei pe anumite sectoare de drum a fost luată cu scopul de a interveni cu baterii de utilaje pentru eficientizarea acţiunii de deszăpezire şi, de asemenea, pentru a degaja zăpada acumulată la marginea carosabilului”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Capitalei.
De asemenea, joi noapte operatorii de salubritate vor împrăştia manual substanţe antiderapante pe străzile laterale şi între blocuri.
În Sectorul 1 vor fi închise Bulevardul Lascăr Catargiu, între orele 20.30 şi 21.30, Bulevardul Ion Mihalache, de la ora 21.30 la 22.30, Calea Griviţei, de la 22.30 la 24.00 şi Piaţa Dorobanţi, de la 24.00 la ora 01.00.
Primăria Sectorului 1 a anunţat că zăpada din Piaţa Victoriei, Bulevardul Lascăr Catargiu, Bulevardul Ion Mihalache, Calea Griviţei şi Calea Dorobanţi va fi ridiată şi transportată, joi seară, în spaţii din zona de nord a Capitalei.
În Sectorul 2 vor fi închise alternativ Şoseaua Petricani, între orele 20.30 şi 21.00, strada Fabrica de Glucoză, de la 21.00 la 21.30), Şoseaua Pipera, de la 21.30 la 22.00, Şoseaua Dimitrie Pompei, de la 22.00 la 22.30 şi strada Biruinţei, între orele 23.00 şi 23.30.
În Sectorul 4 va fi închisă Prelungirea Berceni, de la ora 20.30 până la ora 22.30, cu blocarea din ambele capete ale străzii.
În Sectorul 5 vor fi închise Calea Rahovei, între orele 20.30 şi 24.00, iar în Sectorul 6, Bulevardul Timişoara şi strada Braşov, de la 20.30.
La comandamentului de iarnă care a avut loc joi dimineaţă, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a arătat că, începând de miercuri seară operatorii de deszăpezire au intervenit continuu cu aproximativ 300 de utilaje, acţionand în special prin pluguirea principalelor artere de circulaţie.
Sorin Oprescu le-a cerut operatorilor de deszăpezire să continue acţiunile de pluguire şi intervenţiile cu material antiderapant pe arterele principale, iar angajaţilor RATB să cureţe zăpada din staţii.
Primarul a solicitat Corpului de Control să verifice modul în care agenţii economici şi asociaţiile de proprietari îşi curăţă trotuarele.
Persoanele fără adăpost pot primi ceai şi supă caldă în cantinele DGASMB din Sectorul 1 – strada Sfântul Constantin nr. 8 şi Calea Grivitei nr. 216, Sectorul 2 – strada Agricultori nr. 44 şi Bulevardul Dacia nr. 196, Sectorul 5 – Calea Ferentari nr. 91, la sediul Direcţiei din str. Foişorului 56-58 şi la Policlinica socială din strada Dristorului 81-88.
La sfârşitul şedinţei, primarul general a anunţat că următorul comandament de iarnă va avea loc joi, la ora 20.30