- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (17.09.2014, 15:59)
- Eliana Radulescu
Senatorii adoptă din nou proiectul prin care medicii ies din categoria funcţionarilor publici
Senatorii au decis, miercuri, încă o dată, că medicul nu este funcţionar public şi nu poate fi asimilat acestuia, ei respingând, în acest sens, cererea de reexaminare prin care preşedintele Traian Băsescu a solicitat Parlamentului să revină asupra acestei decizii.

Senatorii adoptă din nou proiectul prin care medicii ies din categoria funcţionarilor publici (Imagine: Mediafax Foto)
Senatul şi-a însuşit raportul de respingere transmis plenului de membrii Comisiei pentru sănătate la cererea de reexaminare a Ordonanţei de Urgenţă 2/2014 pentru modificarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în forma trimisă spre promulgare.
Articolul criticat de şeful statului prevede că, ”având în vedere natura profesiei de medic şi obligaţiile fundamentale ale medicului faţă de pacientul său, medicul nu este funcţionar public şi nu poate fi asimilat acestuia”.
Preşedintele Băsescu a arătat, în cererea de reexaminare, că, prin această modificare, medicilor li se diminuează răspunderea penală pentru "toate infracţiunile la care subiectul activ este un funcţionar public, în sensul legii penale".
"Prin această modificare, medicii nu mai pot fi asimilaţi în categoria funcţionarilor publici în sensul legii penale care consideră funcţionar public «orice persoană care exercită un serviciu de interes public prin care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public»”, arată şeful statului.
Membrii Comisiei pentru sănătate au propus, însă, respingerea cererii, argumentând că profesia de medic este "liberală prin excelenţă".
"Peste tot în Uniunea Europeană profesia medicală este legiferată ca fiind liberală. Medicul nu este funcţionar public, iar echivalarea dintre ele împiedică o relaţie autentică cu pacientul. Independenţa profesională este, potrivit studiilor, cea mai importantă pentru medici. Toate studiile sociologice pun pe primul loc plecarea din cauza faptului că sunt echivalaţi cu funcţionari publici", se arată în raport.
Membrii comisiei de specialitate a Senatului au mai menţionat că, din 2008 până în prezent, au părăsit România circa 15.000 de medici.
"Doar în primele şase luni ale acestui an, numărul medicilor plecaţi a atins cifra de 1.200. Deficitul de medici se resimte tot mai acut în România, atât pe zone, cât şi pe specialităţi. Adoptarea actului normativ, în forma adoptată de Parlament, ar constitui un mesaj pozitiv pentru lumea medicală, care ar putea reduce fenomenul migraţiei", este concluzia membrilor comisiei.
Cererea de reexaminare urmează să fie dezbătută de Camera Deputaţilor, care este Cameră decizională.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:19
-
ieri, 23:13
LIVE TEXT Trei ani de război în Ucraina. Acordul cu Ucraina privind resursele minerale este „foarte aproape”, spune Trump / UE adoptă un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei / Liderii europeni merg la Kiev / Ursula von der Leyen promite ajutor / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului