- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Senatorul Voicu rămâne arestat, judecătorii pentru a treia oară întorc decizia instanţei de fond
Senatorul Cătălin Voicu rămâne în arest, ca urmare a hotărâri de vineri a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, pentru a treia oară, a admis recursul procurorilor împotriva deciziei instanţei de fond, care apreciase cu politicianul poate fi eliberat sub control judiciar.
Un judecător al ICCJ admisese, în 8 iunie, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul Voicu, impunându-i însă anumite condiţii.
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a făcut recurs, care s-a judecat vineri de un completul de cinci judecători al ICCJ, dispunând, în urma deliberărilor, menţinerea în arest a senatorului Voicu.
În acest dosar, senatorul Cătălin Voicu, aflat în arest preventiv din 30 martie 2010, este judecat pentru trafic de influenţă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu fapte de corupţie.
Totodată, Florin Costiniu, fost preşedinte al Secţiei civile şi de proprietate intelectuală a ICCJ, este judecat pentru complicitate la trafic de influenţă, Costel Căşuneanu, asociat la SC PA&CO Internaţional SRL Bacău, pentru cumpărare de influenţă, iar Marius Locic, administrator al SC Locic Imobiliare SRL, pentru cumpărare de influenţă, fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu fapte de corupţie, participaţie improprie la fals intelectual la legea contabilităţii în legătură cu fapte de corupţie. Aceştia au fost şi ei arestaţi preventiv, dar în 13 aprilie 2010 au fost puşi în libertate.
Procurorii afirmă că, în perioada iulie - septembrie 2009, Cătălin Voicu, "prevalându-se de prerogativele ce derivă din calitatea sa de senator", ar fi primit de la Costel Căşuneanu, în două tranşe, sumele de 250.000 de lei (echivalentul a 60.000 de euro) şi 200.000 de euro, în schimbul intervenţiei pe lângă magistraţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Florin Costiniu, n.r.), în vederea adoptării unei soluţii favorabile societăţii comerciale la care omul de afaceri era asociat.
De asemenea, în luna august 2009, Voicu ar fi pretins şi primit de la Marius Locic suma de 119.000 de lei în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă poliţişti pentru a-i determina să propună o soluţie favorabilă într-un dosar în care acesta era cercetat pentru fapte penale.
Procurorii au pus sechestru asigurător pe suma de 200.000 de euro, aparţinând omului de afaceri Costel Căşuneanu. De asemenea, procurorii anticorupţie au instituit sechestru asigurător pe un imobil ce aparţine lui Marius Locic, a cărui valoare estimată este mai mare de 119.000 de lei.
Judecătorul învestit cu acest caz, în 4 martie 2011, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive în ce-l priveşte pe Voicu.
Apoi, în 27 aprilie, 11 mai şi 8 iunie, judecătorul constată că nu se mai impune menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului Voicu, astfel că îî admite cererea de liberare sub control judiciar a parlamentarului. DNA a făcut recurs împotriva deciziei judecătorului, de fiecare dată obţinând soluţie de menţinere în arest a senatorului acuzat de corupţie.
Următorul termen de fond al dosarului a fost stabilit pentru 7 septembrie, fiind însă acordat de judecător un termen intermediar în 12 iulie, când iar se va discuta eventuala eliberare a senatorului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Alegerile prezidenţiale au fost contestate la CCR. Se cere anularea primului tur
-
Rusia foloseşte bombardiere transferate din Ucraina în 1999
-
CCR se reuneşte joi pentru a decide în privinţa cererilor de anulare a prezidenţialelor
-
Trupele israeliene au deschis focul în Liban la câteva ore după începerea armistiţiului
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO