- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Senseiul lui Nuţu Cămătaru şi un luptător K1, condamnaţi la închisoare
Antrenorul de karate al lui Nuţu Cămătaru, Emilian Ştefan, şi luptătorul K1 Romeo Beznea au fost condamnaţi, miercuri, la şapte şi, respectiv, trei ani de închisoare cu executare, de Tribunalul Mehedinţi, într-un dosar de cămătărie, şantaj, lipsire de libertate şi infracţiuni cu violenţă extremă.
Senseiul lui Nuţu Cămătaru (centru) şi un luptător K1, condamnaţi la închisoare (Imagine: Tibi Bologh/Mediafax Foto)
Potrivit şefului Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Mehedinţi, Petri Althamer, liderul grupării din care făceau parte cei doi, Grigore Mocanu (zis Gigi Epuran), a primit, de asemenea, o pedeapsă de şapte ani de închsiaore, fiind condamnat în lipsă întrucât este în continuare dat în urmărire internaţională.
În acelaşi dosar, Susanu Pericle şi fratele liderului grupării, Ionel Epuran, au primit câte doi ani de închisoare cu executare, a mai spus sursa citată.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Coreea de Nord ar putea trimite şi mai multe trupe şi drone în Rusiei
-
Donald Trump a făcut o numire importantă în consiliul DOGE condus de Elon Musk
-
Avertismentul ministrului german al Apărării: Berlinul trebuie să fie pregătit pentru „războiul hibrid” al Rusiei
Decizia Tribunalului Mehedinţi nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Craiova.
Dosarul în care au fost condamnaţi cei cinci a fost instrumentat de procurorii DIICOT Mehedinţi, reţeaua fiind destructurată în data de 19 martie 2011, tot de atunci Emilian Ştefan afându-se în arest preventiv.
O lună mai târziu, luptătorul tulcean de K1 Romeo Beznea a fost arestat pentru 29 de zile, la Droberta Turnu Severin, fiind acuzat de comiterea aceloraşi infracţiuni de şantaj şi acte de violenţă în cadrul grupări infracţionale.
În cazul său, Curtea de Apel Craiova a admis recursul formulat de avocaţi, Beznea fiind eliberat şi cercetat în stare de libertate.
Pentru a dovedi activitatea infracţională a reţelei care acţiona în Drobeta Turnu Severin, dar şi în Capitală, procurorii DIICOT au identificat şase victime care, sub pretextul recuperării unor datorii inexistente, au fost lipsite de libertate şi agresate de către inculpaţi şi deposedate în acest mod de diverse sume de bani.
Emilian Ştefan mai are de executat patru ani de închisoare pentru trafic de droguri, condamnarea fiind primită anterior deschiderii dosarului de cămătărie şi şantaj.
În 19 martie 2011, antrenorul de karate al lui Nuţu Cămătaru, Emilian Ştefan, zis "Emil de la Viena", a fost arestat pentru constituirea unui grup infracţional care avea ca scop obţinerea unor sume de bani, prin ameninţare şi exercitare de violenţe, respectiv cămătărie şi şantaj.
Victimele lui Ştefan erau duse în pădure, unde erau puse să-şi sape groapa. Mai mult, agresorii le striveau degetele cu ciocanul sau le rupeau mâinile, tacticile lor determinând victimele să le dea tot ce doreau, susţin surse judiciare.
Aceleaşi surse au susţinut că sunt mult mai multe victime, însă le este teamă de Emilian Ştefan, antrenorul lui Ion Balint (zis Nuţu Cămătaru, care a executat şase ani de detenţie pentru fapte cu violenţă şi crimă organizată), care nu are cetăţenie, fiind apatrid.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO