- Home
- Social
- ALBA IULIA, (15.02.2017, 12:56)
- Dragos Suciu
Sentinţa în cazul fostei angajate a CEC Bank care şi-a însuşit banii clienţilor, desfiinţată. Dosarul se întoarce la parchet
Curtea de Apel Alba Iulia a desfiinţat sentinţa de trei ani de închisoare cu executare pronunţată de Tribunalul Alba în cazul uneia dintre fostele angajate ale CEC Bank Zlatna, acuzată că şi-a însuşit banii clienţilor, iar cauza se va întoarce la Parchet, pentru continuarea cercetărilor.
Urmărește
535 afișări
Sentinţa în cazul fostei angajate a CEC Bank care şi-a însuşit banii clienţilor, desfiinţată. Dosarul se întoarce la parchet
Elena Meteşan, una dintre cele două angajate ale CEC Bank Zlatna, acuzată că şi-a însuşit banii a peste 100 de clienţi, a fost condamnată la sfârşitul anului 2016 la trei ani de închisoare cu executare de Tribunalul Alba, în urma unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, încheiat între ea şi procurorii Tribunalului Alba.
Curtea de Apel Alba Iulia a admis, în 14 februarie, apelul declarat de CEC Bank Zlatna împotriva sentinţei penale pronunţate de Tribunalul Alba şi a desfiinţat sentinţa penală în întregime, astfel că dosarul va fi trimis procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba în vederea continuării urmăririi penale.
În acordul de recunoaştere a vinovăţiei, procurorii au reţinut că, în perioada noiembrie 2005 – august 2016, inculpata Meteşan Elena fiind angajată în cadrul CEC Bank – Agenţia Zlatna, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, şi-a însuşit mai multe sume de bani, constând în depuneri efectuate de către clienţi cât şi în sume de bani remise de aceştia în vederea depunerii.
Inculpata a declarat, în prezenţa avocatului, că recunoaşte comiterea faptei reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv, trei ani închisoare în regim de detenţie.
Cercetările sunt continuate şi faţă de cea de-a doua inculpată în acest dosar, Victoria Popa, şi ea fostă angajată a CEC Bank Zlatna, după ce Tribunalul Alba a respins acordul de recunoaştere a vinovăţiei între ea şi procurori, care prevedea o pedeapsă de doi ani şi şase luni închisoare cu suspendare sub supraveghere pe termen de trei ani.
Cele două femei au produs un prejudiciu de peste şapte milioane de lei şi sunt acuzate de delapidare în formă continuată.
"Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2012 – 2016, angajatele unei agenţiei bancare, şi-ar fi însuşit sume de bani, depuse de clienţii băncii în conturile personale de depozit. Totodată, acestea i-ar fi indus în eroare pe unii clienţi ai băncii, pentru care nu ar fi efectuat operaţiuni de depunere a banilor în cont sau nu ar fi deschis conturi de depozit pe numele acestora, însuşindu-şi banii şi eliberându-le documente care atestau, în mod fictiv, că sumele de bani au fost depuse în conturile lor şi au fost introduse în circuitul bancar", arătau, la momentul anchetei, reprezentanţii Poliţiei Române într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
Citeşte şi: Angajata BCR care a furat 150.000 de euro şi a dat foc camerei tezaurului în 2011, condamnată la 5 ani de închisoare - VIDEO
Citeşte şi: O angajată s-a plâns şefului ei că nu îi ajung banii de salariu să cumpere de mâncare. Răspunsul primit a uimit pe toată lumea
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe