Femeia s-a internat în spital săptămâna trecută. Ea ştia că de doi ani avea un chist pe ovarul drept. Între timp, această formaţiune a crescut ajungând la 17 kilograme.
„A venit să se opereze întrucât nu mai putea merge din cauza abdomenului care a crescut atât de mult. Ea este o femeie de 60 kilograme, după operaţie a scăzut la 40 de kilograme”, a spus medicul Gheorghiu.
Potrivit acesteia, operaţia a decurs bine, iar medicii au prelevat fragmente din formaţiunea tumorală pe care le-au trimis spre analiză.
„Este pentru prima dată când operăm o tumoră atât de mare. Echipa medicală care a realizat intervenţia a fost condusă de Vasile Butuc, medic primar obstetrică-ginecologie. Starea pacientei este bună, ea fiind în prezent la Terapie Intensivă”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Spitalului Sf. Pantelimon.