Prima pagină » Social » Sergentul major Valerică Leu, ucis în Afganistan, a fost înaintat în grad post-mortem

Sergentul major Valerică Leu, ucis în Afganistan, a fost înaintat în grad post-mortem

Ministrul Apărării, Gabriel Oprea, a semnat ordinul prin care sergentului major Valerică Leu i se acordă gradul de sublocotenent post-mortem, transmiţând totodată preşedintelui Traian Băsescu propunerea de decorare a acestuia cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler, pentru militari.
Sergentul major Valerică Leu, ucis în Afganistan, a fost înaintat în grad post-mortem
12 mai 2010, 18:34, Social

„Ministrul Apărării Naţionale Gabriel Oprea a semnat ordinul prin care sergentului major Valerică Leu, care şi-a sacrificat viaţa sub culorile Drapelului naţional, săvârşind acte de devotament excepţional, în timpul executării misiunii în teatrul de operaţii din Afganistan, i se acordă gradul de sublocotenent post-mortem”, se arată în comunicatul MApN.

Ministrul a înaintat, de asemenea, Preşedintelui României propunerea de decorare a sublocotenentului post-mortem Valerică Leu cu Ordinul Naţional Steaua României, în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.

Sergentul-major Valerică Leu, din cadrul Batalionului 33 Manevră, dislocat în Afganistan, a căzut la datorie, miercuri, la ora 8.30 (ora României), în timpul unei misiuni.

Sergentul-major făcea parte dintr-o subunitate de intervenţie solicitată pentru securizarea unei căi de acces. În timpul operaţiunii de securizare, subofiţerul a declanşat explozia unei mine antipersonal, fiind grav rănit. Militarului i s-a acordat primul ajutor şi a fost evacuat de urgenţă pe calea aerului la Spitalul militar din Baza Lagman. Cu toate eforturile medicale depuse, în urma rănilor suferite, sergentul-major Valerică Leu a decedat, a precizat MApN.

Sergentul-major Valerică Leu, care a murit, miercuri, în Afganistan, se afla la a doua misiune în regiune şi spera să îşi cumpere un apartament după misiune, deoarece locuia în chirie cu soţia şi copilul în vârstă de trei ani.