- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Sergiu Băhăian, arestat pentru fraudă şi crimă, cere să fie eliberat pentru că are proiecte culturale
Omul de afaceri Sergiu Băhian, arestat în două dosare pentru fraudă şi crimă, a solicitat, joi, eliberarea din arest preventiv, invocând faptul că are o serie de proiecte culturale, însă Curtea de Apel Bucureşti i-a respins cererea.
Sergiu Băhăian, arestat pentru fraudă şi crimă, cere să fie eliberat pentru că are proiecte culturale
Curtea de Apel Bucureşti a respins recursurile ca nefondate, iar Sergiu Băhăian şi cei cinci rămân în continuare în arest preventiv, mandatele lor expirând în 20 mai.
Băhăian a declarat, joi, în faţa judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti, că are mai multe programe culturale, printre care "o piesă de teatru, o carte, un proiect cinematografic", iar veniturile pe care le-ar obţine în urma derulării acestora ar putea acoperi o parte din prejudiciu creat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu este desemnat Premierul României
-
S-au votat preşedinţii la Camera Deputaţilor şi la Senat: Ilie Bolojan, la Senat; Ciprian Şerban, la Camera Deputaţilor
-
Crin Antonescu va fi candidatul comun pentru alegerile prezidenţiale. Propunerea va fi aprobată de fiecare partid al alianţei
-
FT: Echipa de tranziţie a lui Donald Trump vrea să retragă SUA din OMS „în prima zi” de mandat
Totodată, Băhăian a susţinut - în cererea sa de recurs la decizia Tribunalului Ialomiţa prin care i s-a prelungit mandatul de arestare preventivă - că a achitat o parte din pagubă, el colaborând cu anchetatorii şi că îşi regretă faptele de care este acuzat de procurori.
Tribunalul Ialomiţa a prelungit mandatele de arestare preventivă a lui Sergiu Băhăian şi a celorlalte cinci persoane acuzate în dosar de înşelăciune şi constituire a unui grup infracţional organizat, într-un caz instrumentat de anchetatorii din Slobozia, cei şase contestând măsura la Curtea de Apel Bucureşti, care le-a respins recursul.
Tribunalul Ialomiţa a ţinut cont în decizia sa de prelungire a mandatelor de complexitatea cazului, dar şi de faptul că au apărut noi probe.
Băhăian mai este suspectat că ar fi ordonat uciderea a patru persoane în judeţul Constanţa, magistraţii Tribunalului Constanţa emiţând în acest caz alt mandat de arestare preventivă pe numele omului de afaaceri.
Acuzaţiile care i se aduc lui Băhăian sunt de instigare la omor calificat şi instigare la omor deosebit de grav, în cazul uciderii lui Ionel Ulezu şi Petrică Captalan, constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.