Video Sergiu Nicolaescu se simte bine după operaţie

Regizorul Sergiu Nicolaescu, internat la Spitalul Elias din Capitală, după ce a fost operat din cauza unui hematom la cap, se simte bine, este conştient şi cooperant, a declarat, joi dimineaţa, Valentin Calu, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale.

Urmărește
1 afișare

Valentin Calu a mai spus că regizorul rămâne internat pentru "recuperarea deficitului motor", dar nu a putut preciza cât va dura spitalizarea.

''Nu putem estima cât va rămâne internat. Acest lucru va fi decis de şeful de secţie. Acum putem spune că este bine, cooperează şi îşi face planuri de viitor'', a afirmat medicul.

Potrivit acestuia, "hematomul subdural cronic" pe care îl avea regizorul a apărut acum două luni, în urma unei căzături, Sergiu Nicolaescu fiind internat în 7 ianuarie şi operat o zi mai târziu.

Regizorul Sergiu Nicolaescu a fost operat, marţi, la Spitalul Elias din Capitală, din cauza unui hematom la cap, medicii reuşind să îi dreneze hematomul.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Elias, Valentin Calu, Sergiu Nicolaescu a fost mutat de la Secţia de terapie intensivă, unde a fost dus după operaţie, într-un salon, medicii apreciind că în prezent starea acestuia este bună.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici