„Aceste manifestări care îndeamnă la ură religioasă sau etnică nu reprezintă opinia oficială a Bisericii Ortodoxe Române, ele fiind cazuri izolate de indisciplină sau de manifestare a libertăţii individuale fără responsabilitate comunitară. Monahii adevăraţi pot fi buni patrioţi şi fără vreo asociere cu ideologii politice antisemite şi xenofobe”, se arată într-un comunicat al Patriarhiei Române, remis, luni, agenţiei MEDIAFAX.
Patriarhia mai informează că a solicitat Arhiepiscopiei Iaşilor să continue să explice monahilor de la Mănăstirea Petru Vodă că astfel de opinii şi atitudini dăunează Bisericii Ortodoxe Române pe plan naţional şi chiar internaţional, încât pot afecta inclusiv pelerinajele credincioşilor ortodocşi români la Locurile Sfinte, organizate ca expresie a evlaviei, dar şi a respectului şi cunoaşterii reciproce dintre popoare şi religii diferite.
Reacţia Patriarhiei vine după ce călugărul Teodot de la Mănăstirea Petru Vodă din Neamţ a fost filmat aducând elogii Mişcării Legionare, la un eveniment de luna aceasta dedicat celor 87 de ani de la înfiinţarea acesteia.
Potrivit înregistrării postate pe youtube, călugărul a ţinut un discurs în cimitirul Ţigăneşti din Ciolpani-Ilfov, unde sunt îngropaţi doi dintre fondatorii Mişcării Legionare.
„Trebuie să avem cu toţii convingerea că Mişcarea Legionară a fost de la Duhul Sfânt (…) Suntem datori să mai salvăm ce se poate salva, şi anume, în primul rând, să ne salvăm sufletele de ispite, de păcate, de tot felul de căderi (…) Să ajutăm pe cei din jurul nostru să ducem mai departe această sfântă Mişcare Legionară”, a spus, printre alele, monahul Teodot.