- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (29.07.2016, 07:00)
- Alexandru Moise
Serviciile de utilitate publică au crescut în 2015, comparativ cu anul anterior, arată un studiu INS
Serviciile de utilitate publică au crescut anul trecut, anunţă INS, lungimea reţelei de distribuţie a apei potabile, la 31 decembrie 2015, era cu 3,6% mai mare faţă de anul anterior, cea a conductelor de canalizare, cu 10,6%, iar 47,7% din populaţia rezidentă era conectată la sistemele de canalizare
Urmărește
128 afișări
Serviciile de utilitate publică au crescut în 2015, comparativ cu anul anterior, arată un studiu INS (Imagine: Sorin Florea/ Arhiva Mediafax Foto)
În anul 2015, lungimea simplă a reţelei de distribuţie a apei potabile a fost de 76945,0 km, cu 3,6% mai mare faţă de anul 2014, iar lungimea simplă a conductelor de canalizare a fost de 31702,6 km, cu 10,6% mai mare faţă de anul 2014, se arată într-un studiu al Institutului Naţional de Statistică care a analizat datele existente la 31 decembrie 2015.
Din creşterea de 3,6%, două procente reprezintă creşterea din mediul rural, iar 1,6% cea din oraşe şi municipii.
Cantitatea de apă potabilă distribuită consumatorilor din toată ţara s-a cifrat la sfârşitul anului 2015, la 744007 mii mc, cu 251484 mii mc mai puţin faţă de anul 2014. Din această cantitate, apa potabilă distribuită
pentru uz casnic a fost de 561322 mii mc, reprezentând 75,4% din total. Proporţia apei potabile distribuită consumatorilor care au instalate apometre, în totalul distribuit, este de 93,5%, diferenţa de cantitate de apă potabilă distribuită fiind înregistrată în sistem “pauşal”.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Bursă. Statul român ia în considerare posibilitatea de a reveni ca acţionar majoritar al grupului Electrica
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
Activitatea de evacuare a apelor uzate din gospodăriile populaţiei şi din unităţile economice şi sociale, precum şi tratarea lor în staţii de epurare, s-a desfăşurat în 313 municipii şi oraşe şi în 809 comune.
Lungimea totală a reţelei de canalizare din România, la sfârşitul anului 2015, a fost de 31702,6 km, din care 22984,4 km în municipii şi oraşe, se arată în studiu.
În ceea ce priveşte gazele naturale, lungimea simplă a reţelei de distribuţie a fost de 39240,7 km, din care 22408,9 km în municipii şi oraşe. În cursul anului 2015, s-au distribuit gaze naturale în 908 localităţi, din care 245 în municipii şi oraşe. Comparativ cu anul precedent, în anul 2015, lungimea conductelor de distribuţie a gazelor naturale s-a extins cu 1350,4 km, din care în municipii şi oraşe cu 826,7 km.
Volumul gazelor naturale distribuite la sfârşitul anului 2015 a fost de 8283,0 mil. mc, cu 128,5 mil. mc mai mult faţă de anul precedent. Din totalul volumului gazelor naturale distribuite în anul 2015, 2803,0 mil. mc au fost destinate consumului casnic, reprezentând 33,8% faţă de volumul total al gazelor naturale distribuite, iar din volumul total al gazelor distribuite, 91,5% au fost distribuite în mediul urban.
O scădere s-a înregistrat la energia termică. Studiul arată că în 2015 au fost distribuite 9662710 Gcal (cu 182457 Gcal mai puţin faţă de anul anterior), din care pentru populaţie 7634683 Gcal (cu 161800 Gcal mai puţin), în 86 localităţi( 74 municipii şi oraşe).
Faţă de anul de referinţă, în 2015 nu s-a mai distribuit energie termică în Piatra Neamţ, Reşiţa şi Zalău.
În aria municipiilor şi oraşelor, suprafaţa spaţiilor verzi sub formă de parcuri, grădini publice, locuri de joacă pentru copii, terenuri ale bazelor şi amenajărilor sportive era la sfârşitul anului de 25940 ha.
La sfârşitul anului 2015, suprafaţa intravilană înregistra 458768 ha, cu 3202 ha mai mult faţă de anul 2014. Suprafaţa intravilană a oraşului a fost de 458768 hectare, mai mare cu 0,7%(3.202ha), iar suprafaţa spaţiilor verzi, de 25.940 hectare, cu 8,1% (1.937ha). mai mult ca în perioada anterioară.
INS mai anunţă că următorul studiu de acest fel va fi dat publicităţii în iulie 2017.
Citeşte şi: Argeş: O ţeavă de gaze a fost spartă de două ori, în două zile, în acelaşi loc, de muncitori neatenţi - FOTO/VIDEO
Citeşte şi: Conducerea RADET a demisionat - FOTO/VIDEO
Citeşte şi: REPORTAJ: Votul unui tânăr din Argeş care duminică împlineşte 18 ani, pentru apă potabilă în întreaga comună - GALERIE FOTO
Citește pe alephnews.ro: Călătorești în SUA fără viză. Kavalec: „Aprobările pentru călătoriile fără viză vor fi procesate online, în mai puțin de 3 zile”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
E stirea începutului de an! Monica Gabor a devenit mămică pentru a doua oară! Decizia luată de Mr. Pink
CANCAN.RO
Dr. Vlad Ciurea avertizează: Care este ELECTROCASNICUL care ne distruge creierul, fără să ne dăm seama
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe