Sesiune specială a Evaluării Naționale, organizată la începutul lunii iulie pentru elevii care participă la competiții internaționale
Elevii de clasa a VIII-a care participă la competiții internaționale în perioada Evaluării Naționale vor avea posibilitatea să susțină examenele într-o sesiune specială organizată la începutul lunii iulie.
Anunțul a fost făcut joi, 24 aprilie, de secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion.
Sesiunea suplimentară va începe pe 2 iulie, cu proba la Limba și literatura română, va continua pe 3 iulie cu examenul la Matematică, iar pe 4 iulie, elevii care aparțin minorităților naționale vor susține proba la Limba maternă.
„Analizând situația, am decis să organizăm o sesiune specială pentru acei elevi care nu pot participa la Evaluarea Națională în perioada obișnuită, deoarece reprezintă România la competiții internaționale, fie ele științifice sau sportive. Este important să le oferim șanse egale, astfel că evaluările vor avea loc în zilele de 2, 3 și 4 iulie, înainte de procesul de repartizare la liceu”, a declarat joi Sorin Ion.
Deși numărul elevilor vizați nu este mare, ci în jur de câteva zeci de elevi, decizia este bazată pe idee de echitate în sistemul educațional. „Nu este vorba de foarte mulți copii, dar este vorba despre un principiu – să le dăm aceleași șanse”, a subliniat secretarul de stat.
Calendarul oficial al Evaluării Naționale 2025
-
10–13 iunie: Perioada de înscriere
-
23 iunie: Proba scrisă la Limba și literatura română
-
25 iunie: Proba scrisă la Matematică
-
27 iunie: Proba scrisă la Limba și literatura maternă (pentru minorități)
-
3 iulie: Afișarea rezultatelor inițiale (până la ora 12:00), urmată de depunerea contestațiilor (între 14:00–18:00)
-
4–5 iulie: Vizualizarea lucrărilor și continuarea perioadei de contestații
-
6–9 iulie: Soluționarea contestațiilor
-
10 iulie: Afișarea rezultatelor finale
Prin această sesiune specială, propusă și implementată de Ministerului Educației, se evidențiază aprecierea față de elevii care își dedică timpul pregătirii și participării la competiții internaționale, în beneficiul viitorului lor.