Sesizarea făcută de Camera Deputaţilor la CCR: Chiar dacă protocoalele sunt denunţate, efectele lor continuă să se producă | DOCUMENT

Sesizarea Camerei Deptaţilor la Curtea Constituţională, cu privire la existenţa unui conflict între Parlament şi Ministerul Public, prevede, printre altele, că efectele protocoalelor continuă să se producă, chiar şi după denunţarea lor, arată documentul obţinut de MEDIAFAX.

Urmărește
501 afișări
Imaginea articolului Sesizarea făcută de Camera Deputaţilor la CCR: Chiar dacă protocoalele sunt denunţate, efectele lor continuă să se producă | DOCUMENT

Sesizarea făcută de Camera Deputaţilor la CCR: Chiar dacă protocoalele sunt denunţate, efectele continuă să se producă | DOCUMENT

"Având în vedere că Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin semnarea protocoalelor secrete cu Serviciul Român de Informaţii, şi-a încălcat propriile competenţe constituţionale, şi, uzurpând competenţele Parlamentului, a învestit Serviciul Român de Informaţii cu competenţa de a desfăşura activităţi specifice organelor de cercetare penală, fapt interzis expres de legiuitor prin legea 42/1992 privind organizarea şi funcţionarea SRI", se arată în sesizarea Camerei Deputaţilor, la Curtea Constituţională.

Sursa citată precizează că aceste protocoale secrete clasificate dintre Ministerul Public şi SRI nici nu au fost comunicate instanţelor şi nici nu au fost făcute publice, cu atât mai mult nu au fost publicate în Monitorul Oficial.

Aceasta situaţie a dus la:

"a) Desfăşurarea urmăririi penale şi restrângerea de probe de către lucrătorii SRI şi parchete pe baza unor norme/reguli secrete, care, din punct de vedere juridic, sunt inexistente atâta timp cât Constituţia reglementează strict şi expres modul de adoptare şi intrare în vigoare a legilor şi condiţionează existenţa acestora de publicare în Monitorul Oficial.

b) Imposibilitatea persoanelor acuzate de a invoca, pe durata urmăririi penale sau a judecăţii, excepţiile nulităţii prevăzute de Codul de Procedură privind modul nelegal de administrare a probelor, nulităţi pe care legiuitorul le-a prevăzut în lege în vederea protejării dreptului constituţional al persoanei la apărare, la un proces echitabil

c) Imposibilitatea instanţelor de a se pronunţa efectiv pe legalitatea acestor probe de a le cenzura, din moment ce, în afara Ministerului Public şi a SRI, conţinutul protocoalelor era necunoscut nu doar celorlalte părţi din proces, ci şi judecătorilor", se arată în sesizare.

Procurorii generali, de la data semnării protocoalelor din 2009 şi 2016, adică Laura Codruţa Kovesi şi Augustin Lazăr, se consideră că au uzurpat competenţa Parlamentului prin semnarea protocoalelor.

În sesizare se face referire la toate prevederile legale post-decembriste care au scos serviciul secret din zona juridică.

“Abia în 2016, prin Ordonanţa 6/2016 despre care s-a discutat în spaţiul public, SRI-ul a primit competenţe de organ de cercetare penală specială, cum era în perioada comunistă însă şi acestea în limitele e care le vom expune, limite depăşite de protocolul din 2016”.

Sesizarea conţine istoricul celor două protocoale încheiate între Parchetul General şi SRI (2009 şi 2012). Legat de cel din 2009, în sesizarea transmisă la CCR se arată că: "legea nu defineşte categoria “infracţiunilor ce au corespondent în ameninţările la adresa siguranţei naţionale, distinct de “infracţiuni împotriva siguranţei naţionale”, iar definiţia dată noţiunii de siguranţă naţională a fost la rândul său extinsă prin decizii secrete ale CSAT. (...) Cu alte cuvinte, PICCJ a reinviat o normă comunistă abrogata, repunând SRI în competenţele vechii Securităţi comuniste, contrar voinţei Parlamentului, care a legiferat în sensul repunerii justiţiei de vechile practici staliniste”.

Legat de protocolul Ministerul Public- SRI, din anul 2012, în documentul menţionat se arată că: "extinde cooperarea SRI – Ministerul Public dincolo de limitele prevăzute de OUG6/2016".

"Protocolul din 2016 reia practica vechiului protocol din 2009, prin care procurorii raportau SRI modul de valorificare a informaiilor primate. Prin această prevedere, procurorii devin subordonaţii ofiţerilor de informaţii".

Alte prevederi din sesizarea Camerei Deputaţilor:

-Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor există şi funcţionează în afara “legii”, aşa cum este definitită în Constituţie şi jurisprudenţa CCR să fie emisă/ adoptat de organul legiuitor, să fie făcută publică, accesibil, prebizibilă şi clară

-Încălcând într-un mod brutal, subversiv şi ascuns competenţele Parlamentului, cu consecinţe directe inclusiv în planul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.

-Acţionând în “cooperare” secretă cu SRI în cadrul proceselor penale, în baza acestor protocoale, Ministerul Public a încălcat separaţia puterilor şi voinţa legiuitorului, acesta nemaisupunându-se Constituţiei şi legii, ci unor protocoale secrete ce adaugă la lege.

- Chiar dacă protocoalele au fost denunţate, aşa cum susţine actuala conducere a Ministerului Public şi SRI, efectele lor continuă să se producă atât în proceduri judiciare în curs de desfăşurare, cât şi în cele finalizate.

-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a încălcat brutal principiul colaborării loiale dintre puterile statului

-Prin ascunderea existenţei protocoalelor cu SRI faţă de instanţele de judecată, PICCJ a împiedicat în mod indubitabil judecătorii să facă un control complet cu privire la legalitatea şi temeinicia TUTUROR probelor obţinute, viciind în acest mod actul de judecată şi împiedicând instanţele să judece în mod independent şi imparţial

Camera Deputaţilor a sesizat, luni, Curtea Constituţională cu privire la acest conflict.

Curtea Constituţională a fixat pe 22 octombrie termenul la părţile pot trimite punctele de vedere privind conflictul juridic între Ministerul Public şi Parlament, legat de protocolul SRI-Parchetul General din anul 2016.

DOCUMENT: Sesizarea făcută de Camera Deputaţilor la CCR

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici