Sexagenar, cercetat pentru că a împuşcat un tânăr, în zona Gării de Nord din Bucureşti
Un bărbat de 60 de ani este cercetat pentru că a tras cu o armă de vânătoare într-un tânăr, incidentul având loc miercuri seară, în zona Gării de Nord din Bucureşti.
Agresorul era într-o stare avansată de ebrietate.
El l-a împuşcat în mână pe tânărul în vârstă de 30 de ani. Medicii SMURD care au ajuns la faţa locului au spus că leziunile suferite de victimă sunt grave şi că tânărul va fi operat.
Poliţiştii cercetează contextul în care a avut loc incidentul şi dacă agresorul avea sau nu autorizaţie pentru arma de vânătoare.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO