Specializările de studii universitare Securitate cibernetică şi Inteligenţă Artificială, aprobate

Publicat: 03 08. 2023, 17:40
Actualizat: 03 08. 2023, 17:42

Potrivit unui comunicat al Guvernului, decizia a fost luată în baza validării consiliilor ARACIS şi a solicitărilor instituţiilor de învăţământ superior, din perioada martie-iulie 2023.

„De exemplu, se înfiinţează mai multe specializări/programe de studii universitare de licenţă, cum ar fi

De asemenea, sunt prevăzute 52 instituţii de învăţământ superior de stat care cuprind 2.228 specializări/programe de studii universitare de licenţă, din care 84 specializări/programe de studii universitare de licenţă au suferit modificări (modificare de capacitate, modificare de denumire etc), 22 specializări/programe au obţinut acreditarea, iar 32 sunt specializări noi.

Conform comunicatului, numărul universităţilor a scăzut de la 53 la 52, ca urmare a apariţiei Legii privind înfiinţarea Universităţii Naţionale de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti (UNSTPB), lege prin care UNSTPB se înfiinţează pe baza fuziunii prin comasare a Universităţii Politehnica din Bucureşti cu Universitatea din Piteşti.