În urma Adunării Generale a Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), care a avut loc la Oradea, în perioada 11-14 aprilie, şi a reunit peste 200 de lideri ai studenţilor din întreaga ţară, ANOSR cere demisia ministrului Tineretului şi Sportului, ca urmare a „nepăsării faţă de componenta tineret”, a scăderii numărului total de locuri pentru Programul Naţional „Tabere Studenţeşti” 2019 cu aproape 3000 de locuri, a „modului superficial cu care tratează exercitarea Preşedinţiei României la Consiliul UE şi a comunicării defectuoase cu tinerii”.
„Ne arătăm dezamăgirea şi în contextul actual al exercitării României a Preşedinţiei la Consiliul Uniunii Europene, mai ales că primele cuvinte din descrierea Programului Preşedinţiei României la Consiliul UE 2019 – componenta TINERET sunt:
”, arată ANOSR într-un comunicat.Potrivit ANOSR, „comunicarea defectuoasă şi contradictorie cu MTS nu ridică un semnal de alarmă în rândul reprezentanţilor studenţilor, ci îi revoltă şi îi face să îşi pună o serie de întrebări bine fundamentate în ceea ce priveşte competenţa actualului minister”.
În ce priveşte scăderea locurile pentru tabere, ANOSR susţine că argumentul MTS, potrivit căruia cum că tăierea locurilor este justificată de lipsa solicitanţilor, arată în mod cert că „ministerul nu înţelege situaţia concretă a programului şi ignoră cauzele unor probleme, justificându-şi greşelile pe efectele unor chestiuni pe care are obligaţia de a le trata. Astfel, numărul de locuri de tabără nu a fost ocupat, nu pentru că studenţii nu ar dori să participe în programe de asemenea natură, ci din cauza unei administrări defectuoase din partea MTS”.