Prima pagină » Social » Şi fumatul pasiv poate ucide

Şi fumatul pasiv poate ucide

O tânără a murit din cauza unui grav atac de astm provocat de fumul de ţigară din barul în care lucra, în Michigan.
Şi fumatul pasiv poate ucide
10 feb. 2008, 11:56, Social

Cercetătorii spun că este primul caz de moarte imediată din cauza fumatului pasiv.

"Nu există nicio posibilitate să-i fi fost cauzată moartea de altceva", a declarat doctorul Kenneth Rosenman, profesor la Universitatea din Michigan.

Fumul de ţigară este recunoscut pentru faptul că provoacă grave atacuri de astmă.

Roseman a mai spus că nivelul fumului de ţigară din respectivul bar era suficient de ridicat pentru a-i provoca un atac.

Tânăra era studentă şi mai avea o slujbă de chelneriţă la un restaurant de fast-food.

Starea ei era foarte bună când a ajuns la muncă, vineri, a mai declarat Rosenman.

După aproximativ 15 minute, fata s-a prăbuşit la podea. Autopsia indică faptul că a murit din cauza unui atac de astmă.

Tânăra suferea de astm de la vârsta de doi ani, dar nu se îngrijise corespunzător niciodată. Ea a ajuns la urgenţe de trei ori, numai anul trecut.

În seara în care a murit, fata nu avea nici măcar un inhalator la ea. Când a simţit că i se face rău, ea i-a cerut voie şefului său să meargă la spital, apoi a leşinat în mijlocul ringului de dans.

Patronii barului i-au oferit un inhalator şi fata a încercat să-l folosească, dar nu a fost în stare. Medicii de pe ambulanţă au încercat s-o resusciteze, dar nu au reuşit.

Citește și