Sibiu: Cabinetele medicilor de familie, în pericol de închidere din cauza subfinanţării

Preşedintele Societăţii Naţionale a Medicilor de Familie (SNMF) Sibiu, Loredana Piloff, afirmă că medicii sunt nemulţumiţi de noile prevederi legale ce le afectează munca şi de subfinanţarea în domeniu şi spune că, dacă aceasta continuă, "cu siguranţă" foarte mulţi medici îşi vor închide cabinetele.

Urmărește
10 afișări

Preşedintele SNMF Sibiu, Loredana Piloff, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că medicii de familie sunt nemulţumiţi de prevederile contractului cadru care ar urma să fie semnat pentru următorii doi ani, de bugetul orientativ de prescrieri de medicamente, de limitarea numărului de consultaţii, de modalitatea de finanţare a cabinetelor medicale, toate cu efecte grave, direct asupra pacienţilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Cu prevederile actelor normative din ultima perioadă s-a constatat o degradare progresivă a medicinei de familie, atingând cote alarmante. S-a creat o problemă deosebită în ceea ce priveşte perspectiva medicinei de familie în anul 2011, problemă ridicată de aceste legi pripite care încalcă atât legislaţia din România, cât şi pe cea din Uniunea Europeană. Aceste probleme vor duce la importante repercusiuni asupra pacienţilor, care nu vor avea parte de asistenţa medicală la care au dreptul", a declarat Loredana Piloff.

Ea a precizat că prevederile contractului cadru pentru următorii ani nu specifică exact suma de bani care va fi alocată medicinei de familie, iar medicii care ar semna aceste contracte ar trebui să semneze "ceva în alb".

"Articolul 154 din acest contract cadru vorbeşte de un buget orientativ la prescrierea de medicamente. Acest lucru este absolut inacceptabil şi este, pe lângă o încălcare a dreptului omului la asistenţă medicală, şi o încălcare a codului deontologic. Cum pot eu să-i spun unui pacient care a intrat la cinci minute după ce eu mi-am atins plafonul că pentru el nu mai sunt bani? Cum putem fi noi puşi în situaţia de a decide cine primeşte şi cine nu asistenţă medicală? Gestionarea fondurilor nu ar trebui să fie treaba medicilor", a declarat Loredana Piloff.

Preşedintele SNMF Sibiu a vorbit de scăderea adresabilităţii pacienţilor către cabinetele medicilor de familie, dar şi despre scăderea continuă a finanţării acestora în ultimii ani.

Potrivit Loredanei Piloff, bugetul pentru medicina primară, în 2011, este mai mic cu peste 45 la sută decât în 2008, când oricum a fost mic.

"Subfinanţarea este extrem de mare. În Legea bugetului de stat se prevede o sumă cu 3,5 la sută mai mică decât în anul 2010 pentru medicina primară, dar, în realitate, având în vedere normele propuse pentru 2011, scăderea este de peste 25 la sută. Întrebarea este unde se duc banii contribuabililor?", a afirmat Loredana Piloff.

Potrivit acesteia, medicii sunt nemulţumiţi de scăderea acestei finanţări, care se va reflecta asupra pacienţilor.

"Medicii vor refuza să semneze contractul cadru pentru următorii doi ani dacă nu se iau în calcul propunerile noastre şi creşterea finanţării. Nu cred că vreun coleg al meu, având în vedere cât de împovărate sunt cabinetele, va vrea să semneze. De data aceasta, lucrurile sunt atât de grave, încât nu avem ce pierde dacă nu semnăm", a declarat preşedintele SNMF Sibiu.

Potrivit sursei citate, "cu siguranţă" vor exista cabinete ale medicilor de familie care se vor închide dacă sistemul de finanţare va fi acelaşi, pentru că au crescut foarte mult cheltuielile cabinetelor şi responsabilităţile medicilor, în condiţiile în care finanţările au scăzut constant.

Conform statisticilor Societăţii Naţionale a Medicilor de Familie - filiala Sibiu, numărul medicilor de familie din judeţ este de 414, dintre care aproximativ 270 au încheiate contracte cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici