Sibiu: Circulaţia pe DN 1 a fost reluată
Circulaţia pe DN 1 în judeţul Sibiu a fost reluată în condiţii normale după mai bine de trei ore în care s-a desfăşurat alternativ pe un singur sens de mers din cauza unui accident rutier în care două persoane şi-au pierdut viaţa.
Echipajele de Poliţie şi drumarii au reuşit să degajeze carosabilul, iar maşinile pot circula între Sibiu şi Braşov pe ambele sensuri de mers.
Traficul a fost îngreunat, luni dimineaţă, din cauza unui accident rutier produs de şoferul unui TIR care circula dinspre Vâlcea spre Sibiu şi care nu a adaptat viteza la ploaia torenţială de afară.
"Şoferul TIR-ului a pătruns pe contrasens şi a izbit o autospecială şi o Skoda Octavia. În urma accidentului cei doi şoferi care circulau regulamentar au murit", a declarat la faţa locului, Alin Pahonţu, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Sibiu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Fostul şef al armatei britanice: Europa trebuie să asigure securitatea Ucrainei dacă SUA nu o vor face
-
Jandarmeria Bucureşti, despre mitingul din Piaţa Victoriei: Un bărbat a fost prins cu un cuţit
-
Surse Reuters: Americanii şi ruşii s-au întâlnit în secret în Elveţia pentru a purta discuţii neoficiale despre războiul din Ucraina
Din accident a mai rezultat rănirea uşoară a şoferului vinovat de producerea accidentului şi a fiului acestuia, care se aflau împreună în cabina TIR-ului. Potrivit medicilor, cei doi bărbaţi au suferit răni uşoare şi nu au necesitat internarea.
Şoferul vinovat de producerea accidentului rămâne fără permis de conducere şi este cercetat pentru ucidere din culpă.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

