Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu, Elena Welter, a declarat că un autoturism a intrat în coliziune cu un atelaj hipo nesemnalizat, care circula pe aceeaşi direcţie, Mediaş – Agnita.
„În atelaj se aflau 3 adulţi şi 2 minori, un băiat de 10 ani şi o fată de 13 ani, toţi din Moşna. Cei doi minori şi un adult din atelaj sunt răniţi, dar conştienţi. Conducătorul atelajului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,67 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat”, a spus Welter.
La rândul său, Ramona Nistor, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu a spus că victimele au mai multe traumatisme, fiind transportate la spital, în Mediaş.