- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Sibiu: Muncitor care monta bannere, în stare gravă după ce a căzut de la zece metri înălţime
Un muncitor care monta bannere într-o zonă comercială situată la ieşirea din municipiul Sibiu a ajuns, luni, în stare gravă la spital, după ce a căzut de la zece metri înălţime, lovindu-se în cădere de o ţeavă de încălzire şi de o structură de polistiren, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Sibiu, un tânăr de 27 de ani, angajat al unei societăţi care montează bannere şi alte materiale publicitare, a căzut, luni, de la înălţime, în timp ce monta un banner.
"Se întrunesc elementele constitutive ale unui accident de muncă. Muncitorul trebuia să monteze un banner. A căzut de la înălţime, aproximativ zece metri, cu atenuarea căderii în două puncte: într-o ţeavă de încălzire şi o structură de polistiren", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Cornel Moldovan, inspectorul ITM care s-a deplasat la locul accidentului.
Muncitorul a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, în stare gravă.
"La Unitatea de Primiri Urgenţe a ajuns un pacient care a suferit multiple traumatisme prin cădere de la înălţime, aproximativ zece metri. În urma investigaţiilor medicale s-a constatat că pacientul prezintă un traumatism cranio-cerebral închis, un traumatism toracic cu pneumotorax şi fracturi costale, precum şi o contuzie de şold drept", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Raluca Puşcă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.
Potrivit sursei citate, pacientul rămâne internat în cadrul Secţiei Clinice Chirurgie, starea sa fiind stabilă.
Potrivit reprezentanţilor ITM Sibiu, accidentul de muncă va fi cercetat de către societatea la care era angajat muncitorul, deoarece incidentul nu s-a soldat cu decesul acestuia.
Timp de zece zile, societatea va cerceta toate împrejurările producerii evenimentului şi va stabili cine este vinovat, după care va preda dosarul de cercetare inspectorilor ITM, care vor reevalua situaţia.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Vicepreședintele ANCOM cere interzicerea platformei TikTok în România până la finalizarea anchetei, în urma victoriei lui Călin Georgescu
-
Iohannis:Consiliul JAI din decembrie va formaliza decizia aderării complete a României la Schengen
-
Judecătoarea care a întrebat dacă tinerii morţi în accidentul din 2 Mai sunt în sală, suspendată
-
Ministrul Economiei, despre şedinţa CSAT: Dacă este convocată, este necesară
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO