Sibiu: O femeie a ajuns la spital în urma unei explozii produse în casa unde locuia cu chirie

Publicat: 16 05. 2011, 10:36
Actualizat: 06 11. 2012, 14:25

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Diana Lazăr, o explozie a avut loc într-un un imobil din municipiul Sibiu, fără să fie urmată de un incendiu.

„Explozia a avut loc pe strada Anatole France şi nu a fost urmată de incendiu. În urma deflagraţiei o femeie a suferit arsuri”, a declarat corespondentului MEDIAFAX Diana Lazăr.

Femeia a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean Sibiu cu multiple arsuri pe faţă, pe mâini şi la nivelul gambelor.

„Suspectăm şi o afectare a căilor respiratorii, dar se fac investigaţii în acest sens”, a declarat dr. Draia Cotizo, medic la Unitatea de Primire a Urgenţelor Sibiu.

Vecinii de pe strada unde s-a produs explozia povestesc că au ieşit în stradă în timpul nopţii, neştiind ce se întâmplă când au auzit bubuitura puternică.

„Mama soacră ne-a zis: «Haideţi afară că este o explozie». Am luat pe noi ce am apucat şi am ieşit. Tremurăm într-una şi nu ne vine să credem”, a spus una dintre vecine.

Proprietara imobilului povesteşte că femeie de 43 de ani care a fost rănită locuia cu chirie la demisolul casei sale şi a auzit-o ţipând.

„Am auzit o bubuitură mare jos, la demiol. A fost o femeie şi am auzit-o ţipând şi am crezut când s-a zguduit casa că este cutremur. M-am sculat pe întuneric şi am mers afară. Atunci am văzut toate dărâmate”, a declarat proprietara imobilului.

La faţa locului, au ajuns mai multe echipaje de pompieri, reprezentanţi ai societăţii de gaz şi poliţişti.

„După primele cercetări la faţa locului s-a stabilit că în urma acumulărilor de gaze a explodat un imobil. Se pare că victima transportată la spital şi-a aprins o ţigară cu o brichetă”, a declarat şeful Biroului de Investigaţii Criminale Sibiu, comisarul Gabriel Dăbău.

Poliţiştii au deschis o anchetă, împreună cu reprezentanţii de la societatea de furnizare a gazului, pentru a stabili de unde au provenit acumulările de gaze.