Prima pagină » Social » Sibiu: Programul teraselor, limitat. În zona istorică a oraşului, purtarea măştii este recomandată toată ziua

Sibiu: Programul teraselor, limitat. În zona istorică a oraşului, purtarea măştii este recomandată toată ziua

Sibiu: Programul teraselor, limitat. În zona istorică a oraşului, purtarea măştii este recomandată toată ziua
Otilia Serescu
14 aug. 2020, 09:38, Social

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Sibiu a decis ca programul de lucru al teraselor să fie limitat, în intervalul orar 6.00-24.00.  În zona istorică a oraşului, purtarea măştii este recomandată toată ziua, anunţă Prefectura Sibiu.

”Programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţii special destinate , dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturi alcoolice şi nealcoolice, cum sunt terasele, cluburile, barurile şi alte asemenea se va desfăşura în intervalul orar 06:00-24:00”, a stabilit CJSU.

În zona istorică a municipiului Sibiu se recomandă purtarea măştii pe toată perioada zilei, potrivit sursei citate.

Măsurile intră în vigoare 15 august, la ora 00:00 şi se aplică pentru o perioadă de 14 zile, care poate fi prelungită prin hotărâre a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu.