- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Sicriul cu trupul neînsufleţit al asistentei Maricica Hăhăianu a ajuns la Râmnicu Sărat - VIDEO
Sicriul cu trupul neînsufleţit al asistentei Maricica Hăhăianu (32 de ani), moartă în urma rănilor suferite după ce a fost agresată de un cetăţean italian la metroul din Roma, a ajuns, sâmbătă după-amiază, la Râmnicu Sărat, în oraşul său natal.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al asistentei Maricica Hăhăianu a ajuns la Râmnicu Sărat - VIDEO
Sicriul a fost depus la Capela "Sfânta Paraschiva" din Râmnicu Sărat, la căpătâiul său aflându-se deja 40 - 50 de rude, între care şi cel care i-a fost soţ.
Bărbatul a venit din Italia sâmbătă, o dată cu sicriul în care se afla soţia sa, pentru a asista la înmormântarea Maricicăi Hahaianu. Alături de rude, curioşi şi jurnalişti români care se află, la ora transmiterii acestei ştiri, în apropierea capelei din Râmnicu Sărat, se află şi o echipă de ziarişti de la o publicaţie milaneză.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Inima frântă doare și fizic, nu doar emoțional: Efectele surprinzătoare ale despărțirilor
-
Noi proteste anti-Georgescu şi anti-fascism în Bucureşti şi marile oraşe din ţară. Se strigă: „Legiunea nu face naţiunea” / „Nu votaţi un dictator, tinerii vă cer în cor”
-
Acordul de încetare a focului în Liban ar putea fi anunţat marţi seara / Acordul se va implementa în două faze
-
Cât de posibil este un guvern de uniune naţională după alegerile parlamentare. Reacţia lui Bolojan
De la aeroport până la capela din Râmnicu Sărat sicriul cu trupul neînsufleţit al femeii a fost transportat de o maşină mortuară.
Maricica Hăhăianu va fi înmormântată în localitatea Oreavu, judeţul Buzău.
Rudele Maricicăi Hăhăianu cer ca ucigaşul femeii să primească pedeapsa maximă. Tatăl acesteia a declarat că nu îşi doreşte altceva decât ca ucigaşul să plătească pentru crima comisă.
"Plecase în Italia după bani, aşa cum pleacă toată lumea din România. Căuta o viaţă mai bună. Vine moartă acasă. Pe acest individ care mi-a omorât fata nu-l lăsăm, pentru că am auzit la televiziune că are bani mulţi şi vrea să-l scoată din puşcărie. Suntem foarte necăjiţi", a spus bărbatul.
Maricica Hăhăianu, o asistentă medicală în vârstă de 32 de ani, a fost bătută, în 8 octombrie, în staţia de metrou Anagnina (Roma) de italianul Alessio Burtone, în vârstă de 20 de ani. O discuţie mai aprinsă a degenerat, iar italianul i-a dat un pumn româncei, care a căzut şi s-a lovit cu capul de beton. Femeia a fost transportată de urgenţă la Spitalul Casilino din Roma şi a fost supusă unei intervenţii chirurgicale.
Miercurea trecută, românca ieşise din comă, dar starea ei era în continuare foarte gravă. În 15 octombrie, medicii italieni anunţaseră că românca în vârstă de 32 de ani intrase în comă ireversibilă, având "edem cerebral grav". După câteva ore, Maricica Hăhăianu a murit.
PSD anunţa joi, într-un comunicat de presă, că o piaţă din Roma va fi redenumită Maricica Hăhăianu, în cadrul unei acţiuni care are loc ca urmare a demersurilor PSD Diaspora.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO