- Home
- Social
- SINAIA, (10.08.2016, 20:27)
- Departamentul Corespondenţi
Sicriul cu trupul neînsufleţit al Reginei Ana a ajuns în Bucureşti şi a fost depus la Palatul Regal
Sicriul cu trupul neînsufleţit al Reginei Ana a fost depus în Sala Tronului din Palatul Regal din Bucureşti, unde va rămâne până sâmbătă, când va fi dus la Curtea de Argeş pentru înmormântare, zeci de oameni aşteptând în faţa clădirii.
Urmărește
4406 afișări
Sicriul cu trupul neînsufleţit al Reginei Ana a ajuns în Bucureşti şi a fost depus la Palatul Regal
La sosirea în Bucureşti, a avut loc un scurt ceremonial militar şi religios, în prezenţa Principesei Moştenitoare Margareta şi a Familiei Regale. La eveniment, care a avut caracter privat, au luat parte ierarhi ai Bisericii Catolice şi Bisericii Ortodoxe.
Joi, 11 august, şi vineri, 12 august, de la ora 8 la ora 22, toţi cei care vor dori să depună flori şi să se închine la catafalcul Reginei Ana vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal, intrarea fiind liberă, iar accesul presei permis.
Atât preşedintele Klaus Iohannis cât şi premierul Dacian Cioloş au venit, miercuri, la Castelul Peleş din Sinaia, pentru a aduce un ultim omagiu Reginei Ana. Cei doi au depus coroane de flori şi au aprins lumânări.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, a murit
-
Elon Musk reacţionează la comentariile privind gestul său de la învestirea lui Trump: „Atacul este atât de obosit”
-
Războiul din Ucraina, ziua 1064. Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
Şeful statului a scris miercuri în cartea de consoleanţe deschisă la Castelul Peleş că exemplul de comportament personal şi loialitate o aşază pe Regina Ana între simbolurile României contemporane.
"Compasiunea şi regretul meu profund pentru dispariţia majestăţii sale Regina Ana a României. Simplitatea şi căldura umană a Reginei Ana, precum şi exemplul personal de comportament şi loialitate o aşază între simbolurile României contemporane. În aceste momente de adâncă tristeţe, transmit condoleanţele mele întregii familii regale. Dumnezeu s-o odihnească în pace!", a fost mesajul preşedintelui în cartea de condoleanţe.
Regele Mihai I participă la înmormântarea Reginei Ana şi a anunţat că va rămâne pe perioada funeraliilor regale în reşedinţa din Elveţia, alături de prieteni şi apropiaţi, de angajaţi ai Casei Majestăţii Sale şi de două maici ortodoxe detaşate la reşedinţă.
Principesa Ana de Bourbon-Parma, soţia regelui Mihai, a decedat luni, 1 august, la vârsta de 92 de ani, la Spitalul din Morges, în Elveţia.
Ultimele funeralii regale din ţara noastră au avut loc la 24 iulie 1938, când Regina Maria a fost condusă pe ultimul drum. La dorinţa Majestăţii Sale Regelui Mihai I, funeraliile Reginei Ana vor respecta tradiţia înaintaşelor Majestăţii Sale.
Citește pe alephnews.ro: Micile detalii fac diferența. Ce să NU faci la un interviu de angajare
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe