Sile Cămătaru rămâne în închisoare: Judecătoria sectorului 4 i-a respins cererea de eliberare

Vasile Balint, cunoscut drept Sile Cămătaru, rămâne în închisoare, după ce Judecătoria sectorului 4 i-a respins cererea de liberare condiţionată în dosarul în care este condamnat la 13 ani de detenţie pentru săvârşirea de fapte cu violenţă, proxenetism, cămătărie şi trafic de persoane.

Urmărește
325 afișări
Imaginea articolului Sile Cămătaru rămâne în închisoare: Judecătoria sectorului 4 i-a respins cererea de eliberare

Sile Cămătaru (Imagine: Catalina Filip/Mediafax Foto)

Judecătoria sectorului 4 a luat în discuţie miercuri această cerere înaintată instanţei de Vasile Balint şi a respins-o.

Instanţa a decis că o solicitare similară ar putea fi făcută de către Sile Cămătaru după 23 aprilie 2012.

Hotărârea Judecătoriei sectorului 4 poate fi contestată la Tribunalul Bucureşti.

În 11 aprilie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a redus pedeapsa aplicată lui Vasile Balint în acest dosar de la 15 la 13 ani de închisoare, iar pe cea complementară a interzicerii drepturilor de la patru la doi ani.

De altfel, instanţa a redus pedepsele mai multor acuzaţi în cauză. Astfel, după rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti a redus pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de "iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup", săvârşită de Ion Balint, de la 13 la şase ani de închisoare. În cazul acestuia, instanţa a dedus durata de pedeapsă executată, respectiv de la 12 iulie 2004 la 9 iunie 2010, respectiv cinci ani şi 11 luni.

Faţă de Silviu "Fluturică" Dudiţă, unul dintre locotenenţii clanului Cămătaru, instanţa a redus pedeapsa aplicată, pentru "iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup", faptă prevăzută de articolul 7 alineatele 1,3 din Legea 39/2003, de la şapte ani la şase ani de închisoare.

În privinţa mamei fraţilor Balint, Smaranda Stoica, Curtea a înlăturat dispoziţia de anulare a mandatului de executare a pedepsei, precum şi dispoziţia de emitere unui nou mandat de executare pentru pedeapsa rezultantă aplicată prin sentinţă.

Alţi inculpaţi ale căror apeluri au fost admise în 11 aprilie sunt Ion Lungu, Cristian Gheorghe, Laurenţiu Roman, Laurenţiu Cosma, Costel Urzică, Iulian Bocu, Dănuţ Ion, Iulian Marghiolescu, Adrian Panduru, Marian Simirianu, Leonard Bărbieru, Constantin Stoica, Adi Dinescu, Ştefan Gheorghe, Eugen Gheorghe, George Ionuţ Teodoru Baboi, Cristian robert Boboc, Cristian Alexandru Cîrstoiu, Alina Vasile, Sile Stan şi Angela Stoica.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici