"Simfonia lalelelor" 2012: Zeci de corturi ale expozanţilor au fost dărâmate de furtună
Zeci de corturi ale expozanţilor veniţi la Piteşti pentru "Simfonia lalelelor" au fost dărâmate miercuri de furtună, fiind distruse ghivece cu flori şi arbuşti.
"Simfonia lalelelor" 2012: Zeci de corturi ale expozanţilor au fost dărâmate de furtună (Imagine: Ionel Iancu/Arhiva Mediafax Foto)
Expozanţii au spus că vântul puternic le-a distrus munca şi au recunoscut că nu au ţinut cont de avertizarea de cod galben de furtună.
"Ce să mai salvăm, nu am mai putut să salvăm nimic. A venit vântul peste toate corturile şi le-a luat pe sus. Uitaţi la tuia (n.r. - arbore decorativ din familia pinului) cum arată, nu avem acum cum să-l mai punem în expoziţie, de vândut nici atât, cine mai dă 350 de lei. Asta e, a fost vijelie puternică şi corturile au zburat, s-a prăpădit marfa, s-au prăpădit corturile, aşteptăm o vreme mai bună. Ştiam de avertizare, dar nu am ţinut cont de ea, nu am crezut că va fi chiar aşa", a declarat o femeie care participă la expoziţie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
-
Jandarmeria: protest ilegal în zona CCR. Traficul e blocat pe Calea 13 Septembrie
După furtună, comercianţii au început să refacă standurilor, pregătindu-le pentru deschiderea expoziţiei programate pentru vineri.
De asemenea, mai multe flori plantate de autorităţi special pentru "Simfonia lalelelor" au fost culcate la pământ de ploaia puternică.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş spun că nu au fost semnalate incidente în urma furtunii.
În judeţul Giurgiu, din cauza vântului puternic, acoperişul unui bloc a căzut peste cinci autoturisme parcate în faţa unui bloc din în oraşul Bolintin Vale. Reprezentanţii ISU Giurgiu au spus că nu s-au înregistrat victime.
Meteorologii au emis o avertizare cod galben de furtună, valabilă de miercuri la prânz până joi dimineaţă, în aproape toată ţara, cu excepţia judeţelor Timiş, Arad, Bihor, Sălaj şi Satu Mare.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO