Simona Halep a fost desemnată cea mai bună sportivă a anului din tenisul românesc

Simona Halep a accentuat din nou, marţi seară, importanţa pe care o atribuie, în viitorul apropiat, competiţiilor în care se va juca sub tricolor, în echipă, la Fed Cup şi Jocurile Olimpice.

Urmărește
284 afișări
Imaginea articolului Simona Halep a fost desemnată cea mai bună sportivă a anului din tenisul românesc

Simona Halep a fost desemnată cea mai bună sportivă a anului din tenisul românesc

Într-un sport individual, profesionist, în care jucătoarele şi jucătorii contribuie cu fiecare meci disputat în circuit la imaginea sportului din ţara natală, dar în care titlurile de Mare Şlem eclipsează net performanţele din competiţiile pe naţiuni, numărul unu mondial a vorbit despre un obiectiv de suflet pentru următorii doi ani.

Prezentă la deja tradiţionalul eveniment de bilanţ şi de paradă al tenisului românesc, pe scena unui club bucureştean, la Gala Tenisului Românesc 2018, Simona Halep a zăbovit puţin mai mult pentru a vorbi despre obiective, decât despre realizările unui an care i-a adus un al patrulea trofeu consecutiv de "Sportiva Anului". "Aş vrea să îndrăznesc să spun că trebuie să facem treabă şi mai bună în Fed Cup anul care vine. Bineînţeles, şi la Olimpiadă. Este un vis mare, dar trebuie să îndrăznim să visăm", a declarat Simona Halep.

"Pentru mine, anul acesta a fost unul deosebit, cel mai frumos din viaţa mea. Sper să nu fie singurul, sper să mai am. Faptul că am terminat pe locul întâi l-a făcut şi mai special. Vă mulţumesc din nou şi vreau să mulţumesc tuturor antrenorilor care au fost alături de mine pe tot parcursul carierei mele", a mai spus Simona Halep.

Constănţeanca a avut un sezon 2018 de vis. Simona a debutat cu o dublă la Shenzhen - cu trofee la simplu şi dublu, a jucat apoi o primă finală pe hard în turneele de Mare Şlem - la Australian Open, a triumfat în premieră la Roland Garros, s-a impus la turneul Premier 5 de la Montreal şi a încheiat anul pentru a doua oară consecutiv pe prima poziţie în clasamentul mondial. Ajunsă la a 58-a săptămână petrecută în fotoliul de lider mondial, Halep a primit premiul WTA pentru cea mai bună jucătoare, a fost votată "Favorita Fanilor" în WTA pentru al doilea an consecutiv şi a primit mai multe distincţii şi titluri onorifice din partea unor Universităţi din diferite oraşe ale ţării.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici