O doctoriţă de familie, cercetată pentru că a eliberat adeverinţe false de vaccinare

Publicat: 02 09. 2021, 10:13
Actualizat: 02 09. 2021, 10:15

Potrivit IPJ Dâmboviţa, percheziţiile domiciliare au loc în localităţile Pucioasa, Corbii Mari şi Aninoasa, din judeţul Dâmboviţa, la persoane bănuite de înşelăciune, fals intelectual şi fals informatic.

Poliţiştii fac cercetări într-un dosar penal ce are ca obiect eliberarea ilegală a unor adeverinţe de vaccinare anti-COVID-19.

13 persoane vor fi duse la audieri.

Din cercetări a reieşit că, în perioada iunie-august, o femeie, în calitate de medic de familie, instigată de un bărbat, ar fi introdus, în sistemul informatic, date nereale privind vaccinarea a 10 persoane împotriva COVID-19. Astfel, ar fi fost eliberate adeverinţe false de vaccinare şi s-ar fi decontat ilegal 400 de lei de la Casa de Asigurări de Sănătate, pentru presupusa vaccinare a persoanelor.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.