„Era de aşteptat să fie demis Despescu pentru că decizia este politică. Tudose nu a vrut să se subordoneze politic lui Dragnea. Domnul Fifor mi-e simpatic, dar este un bun executant. Eu mi-am dorit să fie Ioniţă chiar dacă nu mă aşteptam. Este un om care ar corespunde profilului pentru funcţia asta. Oricum, problemele cele mai mari nu se pot rezolva fără bani. De exemplu, licenţele de la testele psihologice, de ce nu au fost bune? Pentru că nu au fost fonduri. Fără bani şi fără finanţare corectă, sistemul, în continuare, va da alte rateuri şi va avea probleme”, a declarat, pentru Mediafax, Dumitru Coarnă, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual.
„Demiterea inspectorului general era inevitabilă. Dacă ne uitam în spate, la scandalul generat, ne aşteptam la deznodământul de astazi. Acum a venit în fruntea noastră un coleg care a lucrat în operativ, dar important este să vedem cum putem recredibiliza breasla noastră şi imaginea instituţiei. Vorbim despre zeci de mii de poliţişti care au nevoie de un mesaj. Cel mai important lucru este ca împreună să vedem cum putem trece peste acest scandal. Domnul Ioniţă este un om care înţelege mecanismele acestei instituţii, ceea ce este foarte important. Sperăm ca oamenii să îşi facă treaba. Trebuie să găsim mecanisme care să identifice vulnerabilităţile„, a precizat, pentru Mediafax, Florin Vîlnei, preşedintele Federaţiei Naţionale a Poliţiştilor SED LEX.
Prim-ministrul interimar Mihai Fifor a semnat, miercuri, decizia de eliberare a lui Bogdan Despescu din funcţia de inspector general al Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu rang de secretar de stat, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului remis Mediafax.
Totodată, Fifor a semnat decizia de împuternicire, pentru o perioadă de şase luni, în funcţia de inspector general al Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu rang de secretar de stat, a lui Alexandru-Cătălin Ioniţă.
Ambele decizii au fost luate la propunerea ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, şi vor intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial.
Pe 9 ianuarie, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, anunţa că i-a trimis premierului de la acea vreme, Mihai Tudose, propunerea de schimbare din funcţie a şefului Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), Bogdan Despescu.
Carmen Dan a propus atunci înlocuirea acestuia cu Cătălin Ioniţă. Mihai Tudose a anunţat însă ulterior că Ioniţă a refuzat numirea şi că el i-a cerut lui Bogdan Despescu să îi prezinte, în termen de săptămână, un raport, fără însă a lua o decizie privind demiterea.