Sindicaliştii CFR din Federaţia Mişcare-Comercial cer membrilor să amâne greva

Sindicaliştii CFR din Federaţia Mişcare-Comercial, după întâlnirea de joi cu ministrul Transporturilor Ludovid Orban, au cerut membrilor organizaţiei să amâne greva care fusese anunţată pentru vineri, aşteptând aprobarea bugetelor.

Urmărește
173 afișări
Imaginea articolului Sindicaliştii CFR din Federaţia Mişcare-Comercial cer membrilor să amâne greva

Sindicaliştii CFR din Federaţia Mişcare-Comercial cer membrilor să amâne greva

Orban a declarat că a convenit cu reprezentanţii sindicatelor asupra a patru puncte.

Astfel, proiectul de eficientizare a structurii organizatorice CFR va intra în vigoare în primul trimestru al anului viitor.

De asemenea, ministerul va prezenta în şedinţa de guvern de miercuri un proiect de ordonanţă de urgenţă, prin care să se acorde transferuri de la bugetul de stat pentru lucrări de modernizare şi întreţinere a reţelei feroviare.

Orban a mai spus că în două săptămâni va aproba ordinele care să autorizeze verificarea periodică a personalului de către unităţile feroviare şi nu de către terţi, ca în prezent.

Ultimul punct al negocierilor a fost eliminarea discrepanţelor salariale în contractul colectiv de muncă pe anul viitor, între salariaţii cu aceleaşi funcţii, dar din companii feroviare de stat diferite.

Liderul Sindicatului Comercial Mişcare, Gheorghe Popa, a declarat că va comunica angajaţilor cele patru puncte hotărâte cu ministrul şi că iniţierea unei greve va fi decisă de către fiecare angajat, urmând ca la ora 18.00 aceştia să îi comunice punctul lor de vedere.

"Le vom comunica angajaţilor deciziile luate, iar la ora 18.00 aceştia ne vor transmite punctul lor de vedere. Decizia declanşării grevei este individuală şi aparţine fiecărui salariat", a spus Popa.

El a spus că, în cazul unei eventuale greve, salariaţii vor fi asistaţi, dacă este cazul, în instanţă, de juriştii şi avocaţii sindicatului.

Popa a adăugat că oprirea circulaţiei trenurilor nu va afecta siguranţa călătorilor, cum a declarat Ludovic Orban miercuri, şi că siguranţa este pusă în pericol dacă trenurile vor circula în continuare pe o infrastructură defectuoasă.

Directorul CFR Infrastructură, Constantin Manea, a spus că în fiecare an solicită fonduri de la bugetul de stat de 500-600 milioane lei pentru lucrările de modernizare a căii ferate, însă în acest an compania a primit 80 milioane lei, iar anul trecut 70 milioane lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici