- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (15.01.2022, 08:59)
- Petru Mazilu
Sindicaliştii critică decizia şefului Poliţiei Capitalei privind utilizarea girofarului: Aberant
- Sindicaliştii de la Europol critică dur decizia şefului Poliţiei Capitalei privind utilizarea girofarului.
- Este o decizie aberantă, evidenţiază prostia, va duce la întârzieri în misiuni, susţin reprezentanţii poliţiştilor.

Sindicaliştii critică decizia şefului Poliţiei Capitalei privind utilizarea girofarului: Aberant
Decizia a fost luată după accidentul în care a fost implicată o maşină de Poliţie şi care a dus la decesul unei adolescente. Măsura are ca scop acoperirea incompetenţei din Poliţie, spun reprezentanţii Europol.
„Dispoziţie aberantă a şefului Poliţiei Capitalei. Când scaunul se clatină, apare disperarea şi se evidenţiază prostia. Şeful Poliţiei Capitalei, pe care nu l-a văzut nimeni în aceste zile, se "acoperă" cu hârtii pentru a-şi ascunde incompetenţa în modul de gestionarea a activităţii inexistente de pregătire a poliţiştilor din subordine în domeniul conducerii defensive, care poate reprezenta şi una din cauzele tragicului accident”, au scris, pe Facebook, sindicaliştii de la Europol.
Este o măsură ilegală, mai spun reprezentanţii Europol.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
„Printr-o dispoziţie vădit ilegală, condiţionează poliţiştii care vor interveni la apelurile de urgenţă sau în alte situaţii limită, să comunice în prealabil dispecerului despre utilizarea girofarului, iar ulterior, acesta va introduce informaţiile într-o aplicaţie proaspăt inventată. Iar şefii aflaţi în plimbare prin oraş, care vor vedea o autospecială folosind girofarul, sunt obligaţi să sune la dispecerat să verifice dacă este "implementată" utilizarea. Practic, în spatele fiecărui poliţist care lucrează, vom avea o puzderie de şefi care îi vor verifica”, au explicat cei de la Europol.
Sindicaliştii mai susţin că măsura va îngreuna munca poliţiştilor şi va provoca întârzieri în misiuni.
„O astfel de măsură nu va face altceva decât să crească timpul de reacţie şi intervenţie la adevăratele urgenţe. Se vor crea adevărate blocaje în condiţiile în care dispecerii nu fac faţă nici în prezent zecilor de raportări/statistici pe care trebuie să le realizeze iar singurii care vor avea de suferit de pe urma acestei birocraţii sunt cetăţenii aflaţi la nevoie”, au precizat reprezentanţii Europol.
Bogdan Berechet, şeful Poliţiei Capitalei, a anunţat vineri că poliţiştii trebuie să informeze dispeceratele dacă au nevoie să folosească semnalele sonore.
„Ca şi măsură urmează să intre în vigoare o dispoziţie pe care am transmis-o deja tuturor subunităţilor, ca în momentul în care este necesară deplasarea în regim prioritar, acest fapt să fie comunicat prin staţia radio către toţi dispecerii pentru a se cunoaşte la orice moment modalitatea şi condiţiile în care se deplasează autospecialele de poliţie”, a spus Bogdan Berechet, şeful Poliţiei Capitale.
Măsura a fost luată în urma accidentului de joi, din Sectorul 1, în care o maşina de poliţie a lovit două fete. Una dintre acestea a murit, iar cealaltă a ajuns la spital.


Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe