- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Sindicaliştii din cercetare protestează, miercuri, la Parlament şi Guvern
Sindicaliştii din cercetare protestează, miercuri, la Parlament şi Guvern, nemulţumiţi de prevederile Legii educaţiei şi ale ordonanţei Guvernului privind cercetarea ştiinţifică.
Preşedintele FSLCPR, Radu Minea (Imagine: Bogdan Stamatin/Arhiva Mediafax Foto)
Aceştia vor picheta sediul Guvernului, Ministerului Educaţiei şi Autorităţii Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică între orele 8.30 şi 10.30, iar de la 11.30 şi până la 13.30 protestul se va muta la sediul Parlamentului.
Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Cercetare-Proiectare din România (FSLCP) susţin că situaţia cercetătorilor ştiinţifici şi a personalului din cercetare- proiectare se va agrava în contextul intrării în vigoare a Legii educaţiei şi Ordonanţei nr. 6 din 26 ianuarie 2011, prin care a fost modificată şi completată OG 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Gabriel Cotabiță a murit la vârsta de 69 de ani
-
Peste 100.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale
-
În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia
-
Vin banii europeni. Cum pot companiile să obţină finanţare de peste 1 milion de euro şi ce condiţii trebuie să bifeze
"Cu ocazia acţiunii sindicale din octombrie 2010, organizate cu sprijinul EUROCADRES şi a sindicatelor belgiene, în faţa sediului Comisiilor Europene, am arătat situaţia dificilă cu care se confruntă lucrătorii din institutele de Cercetare Ştiintifică şi Dezvoltare Tehnologică din România, ca urmare a acţiunilor mafiei universitare transpartinice, care a acaparat conducerea domeniului, pregătind şi «acoperirea legală» prin proiectul Legii Educaţiei Naţionale, devenit între timp lege", a spus preşedintele FSLCPR, Radu Minea, citat într-un comunicat de luni al federaţiei.
Potrivit lui Minea, încălcarea reglementărilor europene, dezinformarea, dirijarea fondurilor europene către clientela universitară "sunt perfect ilustrate" atât în Nota de fundamentare a OG 6/2011, cât şi în textul ordonanţei, care urmăreşte "transpunerea aberaţiilor din Legea Educaţiei Naţionale".
"Consultarea partenerilor sociali, aplicarea măsurilor europene de stopare a brain-drain prin crearea unor infrastructuri europene performante în noile state membre ale UE, ieşirea din criză prin investiţii în cercetarea ştiinţifică nu sunt «obiectivele» mafiei transpartinice universitare din România, care este interesată doar de crearea cadrului legislativ pentru acapararea patrimoniului institutelor de cercetare şi dirijarea fondurilor europene şi a alocaţiilor bugetare naţionale şi aşa insuficiente pentru domeniu (aproximativ 0,18 la sută din PIB în 2010), către structurile controlate de aceasta", susţine conducerea federaţiei sindicale.
Noua lege a educaţiei a fost publicată în Monitorul Oficial din 10 ianuarie. Unele prevederi din Legea educaţiei se aplică începând din 9 februarie, la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, iar pentru altele actul normativ prevede intrarea în vigoare la alte date.
Ultimul protest al sindicaliştilor din cercetare a fost în 26 octombrie 2010, la Palatul Parlamentului. Atunci, la protestul care a durat aproximativ trei ore au participat câteva zeci de cercetători.
În 6 octombrie 2010, liderii cercetătorilor au pichetat sediul Comisiei Europene din Bruxelles, sprijiniţi de sindicaliştii belgieni, şi au depus un memoriu adresat comisarului pentru Cercetare ştiinţifică, cuprinzând nemulţumirile lor legate de subfinanţarea domeniului şi de desfiinţarea institutelor de cercetare.
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Lucrătorilor din Cercetare Proiectare declara atunci că proiectul Legii educaţiei dezavantajează cercetarea şi solicita aceasta să fie un domeniu separat, pentru că altfel toţi banii vor fi dirijaţi către universităţi.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO