- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (31.03.2009, 11:29)
- Departamentul Social - Mediafax , Departamentul Social - Mediafax ,
Sindicaliştii nemulţumiţi de întârzierea măsurilor în agricultură vor picheta Guvernul
Sindicaliştii Centralei Ceres şi ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Chimie şi Petrochimie vor picheta, miercuri, sediul Guvernului şi cinci prefecturi din ţară, nemulţumiţi de întârzierea luării măsurilor necesare în agricultură.
Urmărește
7 afișări
Sindicaliştii vor picheta, miercuri, între orele 10.00 şi 16.00, sediul Guvernului, precum şi prefecturile judeţelor Bacău, Neamţ, Ialomiţa, Teleorman şi Mureş, potrivit unui comunicat comun al celor două federaţii afilicate la CNS Cartel Alfa.
Protestele sunt organizate din cauza "tergiversării" de către Guvern a emiterii unui act normativ pentru sprijinirea achiziţionării, de către fermieri, a îngrăşămintelor chimice necesare culturii agricole.
Sindicaliştii "menţin solicitarea de demitere a ministrului Agriculturii, Ilie Sârbu, deoarece consideră că acesta şi instituţia pe care o conduce sunt principalii vinovaţi pentru neacordarea subvenţiilor către fermieri, până la această dată, şi compromiterea anului agricol 2009", potrivit sursei citate.
La începutul lunii martie, reprezentanţii Centralei Ceres şi ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Chimie şi Petrochimie cereau Guvernului şi Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale să aplice măsurile referitoare la agricultură din Programul de guvernare, în caz contrar ameninţând cu proteste.
Sindicaliştii solicitau guvernanţilor aplicarea tehnologiilor de cultură privind îngrăşămintele chimice, pentru a creşte producţia agricolă, astfel încât să poată fi asigurat necesarul de consum al populaţiei, precum şi cel al animalelor.
Potrivit sindicaliştilor, actele normative ce privesc aceste tehnologii trebuie adoptate urgent, mai ales în condiţiile actualei crize economice.
Organizaţia Patronală a Producătorilor de Îngrăşăminte Chimice din România Nitrofosfor anunţa, în februarie, că întârzierea apariţiei actului normativ pentru sprijinirea fermierilor în a achiziţiona îngrăşăminte chimice produse în UE va reduce recolta agricolă din acest an.
La începutul lunii februarie, Ministerul Agriculturii a anunţat că nu a primit acordul Comisiei Europene pentru acordarea sprijinului.
Federaţia Sindicatelor Libere din Chimie şi Petrochimie a solicitat Ministerului Agriculturii să prezinte "clar, obiectiv şi detaliat" Comisiei Europene situaţia agriculturii româneşti în contextul crizei economice, pentru ca forul european să accepte acordarea de subvenţii pentru îngrăşăminte chimice.
Membrii Federaţia Sindicatelor Libere din Chimie şi Petrochimie a protestat, în luna ianuarie, la Ministerul Agriculturii, solicitând acordarea unui subvenţii de 400 de lei la hectar fermierilor pentru achiziţionarea de îngrăşăminte. Sindicaliştii au anunţat, ulterior, că renunţă la alte acţiuni de protest după semnarea unui protocol pentru acordarea acestei subvenţii, atât cu Ministerul Agriculturii, cât şi cu Ministerul Economiei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Bursă. Statul român ia în considerare posibilitatea de a reveni ca acţionar majoritar al grupului Electrica
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
Citește pe alephnews.ro: Călătorești în SUA fără viză. Kavalec: „Aprobările pentru călătoriile fără viză vor fi procesate online, în mai puțin de 3 zile”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
E stirea începutului de an! Monica Gabor a devenit mămică pentru a doua oară! Decizia luată de Mr. Pink
CANCAN.RO
Dr. Vlad Ciurea avertizează: Care este ELECTROCASNICUL care ne distruge creierul, fără să ne dăm seama
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe