- Home
- Social
- BUCUREŞTI , (29.03.2018, 14:27)
- Mihaela Gidei
Video Sindicaliştii Sanitas protestează în faţa Ministerului Muncii şi ameninţă cu greva generală
Aproximativ două sute de sindicalişti ai Federaţiei Sanitas protestează, joi, în faţa Ministerului Muncii, fiind nemulţumiţi de salarizarea personalului şi de condiţiile de muncă. Aceştia spun că dacă nu le sunt soluţionate cererile, vor intra în grevă generală.
Urmărește
533 afișări
De altfel, sindicaliştii Sanitas au anunţat că vor continua protestele după ce, în urma negocierilor pe care le-au avut marţi la Ministerul Sănătăţii, nu au obţinut creşteri salariale pentru tot personalul din sănătate şi asistenţă socială.
Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de plafonarea salariilor printr-un prag de 30% care ar crea sporuri inechitabile în rândul personalului din sistemul de sănătate.
Reprezentanţii TESA au susţinut că sunt în continuare nemulţumiţi pentru că Legea 153 discriminează o parte dintre lucrătorii din sistemul sanitar, respectiv infirmieri, biochimişti, biologi, moaşe, personal TESA, dar şi din cel de asistenţă socială.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
„Personalul TESA rămâne în continuare discriminat, pentru că nu este în regulamentul sporurilor. Oamenii noştri sunt extrem de supăraţi, extrem de furioşi. Cred că Guvernul trebuia să ia în serios situaţia din sistemul sanitar, este o situaţie explozivă. Nu suntem mulţumiţi de ceea ce s-a discutat, nu s-a văzut un progres real, deci mergem înainte pe linia protestelor şi noi, Uniune TESA, suntem pregătiţi de grevă generală”, a spus preşedintele Uniunii TESA din Sănătate, Valentin Liviu Chifor.
Aproximativ trei sute de sindicalişti Sanitas au pichetat, marţi, sediul Ministerului Sănătăţii, acţiunea făcând parte din calendarul anunţat al protestelor care se va încheia cu un miting în a doua jumătate a lunii aprilie.
Sindicaliştii solicită renunţarea la plafonarea sporurilor, la nivelul de 30% pe ordonator principal de credite, adoptarea Regulamentului de sporuri fără Anexa 10, negocierea şi încheierea contractului colectiv de muncă la nivelul sectoarelor de activitate ”Sănătate” şi ”Asistenţă socială”, dar şi recuperarea pierderilor de venituri cauzate de transferul contribuţiilor sociale în totalitate în sarcina angajatului.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a afirmat, în urmă cu aproximativ două săptămâni, că sporurile rămân plafonate la 30%, chiar dacă sindicaliştii au ameninţat cu greva generală, subliniind faptul că legea nu este negociabilă şi că veniturile nete au crescut în sistemul sanitar, însă poate această creştere, într-adevăr, nu a fost distribuită echitabil pe categorii profesionale.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: Horia Colibăşanu a plecat în Himalaya pentru a deschide o rută nouă pe Everest: Expediţia din acest an este o provocare pentru mine, ca alpinist de mare înălţime
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe