Vicepreşedintele Federaţiei "Alma Mater", Anton Hadăr, a declarat, la finalul întâlnirii cu şeful statului, că proiectul de lege privind învăţământul superior, elaborat de Comisia prezidenţială, este unul "îndrăzneţ" şi se potriveşte la prima vedere etapei în care se află Europa şi, implicit, România.
"Trebuie parcurşi mai mulţi paşi, trebuie aplicată (legea – n.r.) în preuniversitar mai întâi, pentru că aceasta poate avea efecte şi asupra celor din învăţământul superior. Era o lege absolut necesară şi trebuie analizată foarte bine în mediul academic", a spus Hadăr.
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Aurel Cornea, a spus că proiectul referitor la învăţământul preuniversitar este soluţia prezidenţială care are la bază strategia asumată de toţi partenerii de dialog.
"Nu am citit acest proiect, nu ştiu în ce măsură corespunde strategiei FSLI. Este însă un efort deosebit al Comisiei prezidenţiale, dar trebuie văzut în ce măsură corespunde strategiei elaborate de sindicate", a precizat Cornea.
Sindicaliştii au mai spus că nu au discutat cu preşedintele Traian Băsescu despre renunţarea la protestele anunţate pentru marţi.
Liderul Federaţiei "Alma Mater", Răzvan Bobulescu, a spus, la insistenţele presei, că, în dicuţiile de la Palatul Cotroceni, şeful statului le-a spus sindicaliştilor prezenţi, referitor la intenţia acestora de a declanşa o grevă generală, că este treaba lor.
Preşedintele Traian Băsescu i-a anunţat, joi, pe sindicaliştii din educaţie, că au fost finalizate trei proiectele de lege privind învăţământul, de către Comisia Miclea, pe care şi le asumă, dar nu a făcut nicio referire la greva anunţată de sindicate.
Surse oficiale au declarat că premierul Emil Boc şi ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, vor avea o discuţie privind situaţia din învăţământ înainte de întâlnirea liderilor sindicali din educaţie cu reprezentanţii Executivului, programată pentru începutul săptămânii viitoare.
Întâlnirea cu şeful statului a avut loc după ce sindicatele din Educaţie au anunţat că organizează grevă, marţi, când este programată teza unică la Limba şi literatura română.