Sindicatele dau în judecată administraţia Trump pentru desfiinţarea controversată a USAID

Publicat: 07 02. 2025, 08:07
Actualizat: 07 02. 2025, 14:57

Donald Trump a semnat în 20 ianuarie, chiar în ziua învestirii sale ca preşedinte, un ordin de suspendare a tuturor ajutoarelor externe ale SUA.

Ulterior, Departamentul de Stat a dispus oprirea tuturor proiectelor USAID la nivel mondial, închiderea sistemelor informatice şi concedierea sau trimiterea în concediu forţat a majorităţii angajaţilor.

Procesul, depus la tribunalul federal din Washington D.C., susţine că preşedintele nu are autoritatea constituţională de a desfiinţa o agenţie creată prin lege de Congres.

USAID a fost înfiinţată ca agenţie independentă printr-o lege din 1998.

Elon Musk, cel mai bogat om din lume şi un apropiat al lui Trump, a coordonat procesul de desfiinţare a agenţiei. Luni, Musk a postat pe X că el şi echipa sa „şi-au petrecut weekendul introducând USAID în maşina de tocat lemne”.

Din cei peste 10.000 de angajaţi ai agenţiei, administraţia Trump intenţionează să păstreze mai puţin de 300, conform surselor Reuters.

Site-ul USAID anunţă că începând de vineri la miezul nopţii, „toţi angajaţii vor fi în concediu administrativ”, cu excepţia celor responsabili de funcţii critice.

Conform procesului, consecinţele umanitare sunt deja vizibile: programele de combatere a HIV şi malariei au fost oprite, iar aproximativ 500.000 de tone de alimente în valoare de 340 de milioane de dolari destinate combaterii foametei au rămas neutilizate.