- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (26.10.2018, 12:13)
- Departamentul Economic
Sindicatele de la Metrou ameninţă cu greva generală/ RĂSPUNSUL dat de Metrorex
Sindicatele de la Metrou ar putea intra în grevă generală în perioada 10 – 15 noiembrie, în cazul în care negocierile privind noul contract colectiv de muncă vor eşua, a anunţat vineri liderul sindicatului Ion Rădoi.
Urmărește
1141 afișări
Sindicatele de la Metrou ar putea intra în grevă generală în noiembrie
UPDATE: Negocierile dintre administraţia Metrorex şi sindicatul Unitatea Sindicatul Liber din Metrou (USLM) continuă, în conformitate cu Legea dialogului social, până la încheierea noului Contract Colectiv de Muncă, a anunţat, vineri, Metrorex, ca urmare a rundei de negocieri care s-a desfăşurat în cursul aceleiaşi zile.
O nouă rundă de negocieri este programată pentru luni, 29 octombrie, la ora 14:00, la sediul Ministerului Transporturilor.
„În cadrul negocierilor reprezentanţii sindicatului USLM au solicitat o majorare consistentă a salariilor. Creşterea de 42% cerută de sindicat depăşeste limita bugetului şi, potrivit reglemetărilor legale, nu poate fi acordată”, mai susţin reprezentanţii Metrorex.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Bolojan: Bugetarii din Senat vor da concursuri
-
Antonescu: Sunt conectat puţin (cu partidele), adică atât cât trebuie
-
Bolojan insistă pentru restructurare: „Nu putem continua risipa banilor publici"
Motivele pentru care această creştere nu poate fi acordată sunt următoarele, potrivit Metrorex:
1. Ordonanţa nr. 26/2013 prevede că societăţile comerciale şi regiile cu capital majoritar de stat nu pot mări salariul mediu brut lunar cu mai mult de 60% din creşterea productivităţii muncii;
2. Mandatul pe care Comisia de negociere a CCM îl are de la Consiliul de Administratie menţionează că, potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, negocierea se va face doar în limita bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat pentru 2018, pentru că mărirea salarială se va acorda de la 1 noiembrie a.c.
De altfel, Ion Rădoi, liderul sindicatului, a declarat, pentru MEDIAFAX, că negocierile de vineri au fost întrerupte, deoarece reprezentanţii Metrorex nu au avut împuternicire să negocieze noi parametri şi au susţinut o creştere de 13% a salariilor pentru anul viitor. Mai exact, Metrorex trebuie să asigure obligatoriu o creştere de 8% a salariilor, iar 5% este nivelul inflaţiei din prezent.
„Nu pot să vă spun procentul (n.red. - de creştere) pentru care suntem mandataţi. (...) Nu suntem atât de rigizi, dar se justifică acest mandat”, a mai spus Rădoi.
Liderul sindical a motivat procentul de majorare solicitat de nivelul de creştere a salariilor şi pensiilor anunţate, pentru anul viitor, de autorităţi, de 37%, la care se adaugă inflaţia de 5%, conform datelor comunicate recent de Institutul Naţional de Statistică.
Salariul de bază al angajaţilor Metrorex a crescut în 2015 cu 10%, în 2016 cu 10%, iar de la 1.11.2017 cu 12%, conform Metrorex. În plus, salariul de bază a fost ajustat cu încă 21%, astfel încât să acopere influenţele aplicării OUG 79/2017 privind trecerea unor contribuţii obligatorii din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, cu aplicabilitate din 1.01.2018.
„Pe parcursul desfăşurării negocierilor administraţia Metrorex a dat dovadă de transparenţă şi a oferit sindicatului toate datele necesare pentru corecta informare despre situaţia economică a societăţii şi de posibilităţile reale pe care le are compania în soluţionarea revendicărilor formulate de partenerii sociali. Pentru Metrorex, îmbunăţirea condiţiilor de muncă şi funcţionarea în condiţii de siguranţă a transportului călătorilor este o preocupare permanentă”, au mai afirmat reprezentanţii Metrorex.
Strategia de investiţii a Metrorex a fost aprobată la nivel de conducere a Ministerului Transporturilor, vizând modernizarea tuturor staţiilor de pe Magistralele 1, 2, 3 şi 4 şi a infrastructurii de transport care implicit vor conduce atât la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă (modernizarea staţiilor, a infrastructurii, a ventilaţiei etc.), cât şi a siguranţei circulaţiei, lucrări care deja au început, iar, pe anumite tronsoane, au fost încheiate.
Anterior, în cursul zilei de vineri, sindicatele de la Metrou au anunţat că ar putea intra în grevă generală în perioada 10 – 15 noiembrie, în cazul în care negocierile privind noul contract colectiv de muncă vor eşua, potrivit liderul sindicatului Ion Rădoi. Sindicaliştii au cerut, pe lângă majorarea salariului cu 42%, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.
La Metrou lucrează peste 4.500 de oameni, iar contractul colectiv de muncă expiră la 27 octombrie.
USLM a pichetat la finele lunii august, timp de patru zile, Ministerul Transporturilor, apoi, timp de două zile, şi sediul Guvernului, pentru a atrage atenţia asupra problemelor existente la Metrorex.
Citește pe alephnews.ro: Trump vrea războiul din Ucraina încheiat în 100 de zile. Cum este afectată România de înghețarea liniei frontului
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe