- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Sindicatele din educaţie au reluat negocierile privind contractul colectiv de muncă
Sindicatele din educaţie au reluat negocierile privind contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învăţământ, după întâlnirea de marţi seara cu ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, în urma căreia li s-a prezentat bugetul prevăzut pentru 2009.
Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei (Imagine: Mediafax Foto)
Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Ecaterina Andronescu, s-a întâlnit marţi, cu reprezentanţii tuturor federaţiilor sindicale din învăţământ, respectiv liderii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţiei "Spiru Haret", Federaţiei Educaţiei Naţionale, Federaţiei "Alma Mater".
Discuţiile au vizat proiectul bugetului educaţiei pe anul 2009, problemele asupra cărora nu s-a obţinut un acord în cadrul comisiei de negociere a contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură învăţământ, precum şi continuarea discuţiilor legate de măsurile de reformă şi de criteriile de performanţă, potrivit unui comunicat remis, miercuri, de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Prințesa Kate împlinește astăzi 43 de ani. „Pentru cea mai incredibilă soție și mamă. Puterea de care ai dat dovadă în ultimul an a fost remarcabilă”
-
Ce spune ministrul Sănătăţii despre virusul HMPV: Infecţiile sunt în limite aşteptate, nu este nimic neobişnuit în China
-
Metapneumovirus uman depistat la Oradea. Tulpina a fost expediată către Institutul Cantacuzino pentru analize suplimentare
-
Vreme severă în România. Vânt puternic şi viscol la munte, cod galben în jumătate de ţară
Ministerul Educaţiei a precizat că a comunicat inspectoratelor şcolare că nu există bază legală pentru eliminarea drepturilor salariale legale.
Preşedintele Federaţiei "Alma Mater", Răzvan Bobulescu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a convocat, marţi seara, reprezentanţii tuturor federaţiilor din învăţământ, în urma anunţării suspendării negocierilor contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură învăţământ.
"Ne-a prezentat bugetul alocat, pentru 2009, educaţiei, care este de şase la sută din PIB, dacă se calculează un euro la patru lei, şi am fost de acord să reluăm negocierile", a precizat Bobulescu.
Negocierea contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură învăţământ a fost suspendată, marţi, la iniţiativa reprezentanţilor FSLI, FEN, "Spiru Haret" şi "Alma Mater", care au solicitat proiectul de buget elaborat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI).
Citeşte şi:
Patru federaţii sindicale din învăţământ au suspendat negocierea Contractului colectiv de muncă
FEN a sesizat organismele internaţionale referitor la problema salariilor
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO