Sindicatele din învăţământ ameninţă cu PROTESTE după începerea anului şcolar

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a depus vineri, la Guvern, memorii individuale şi colective din partea a peste 20.000 de salariaţi din învăţământ, precum şi o scrisoare adresată premierului Victor Ponta, prin care avertizează că nerezolvarea problemelor va duce la proteste după începerea anului şcolar.

Urmărește
399 afișări
Imaginea articolului Sindicatele din învăţământ ameninţă cu PROTESTE după începerea anului şcolar

Sindicatele din învăţământ ameninţă cu PROTESTE după începerea anului şcolar (Imagine: Shutterstock)

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) i-a atras atenţia premierului Victor Ponta, în scrisoarea deschisă, asupra problemelor cu care se confruntă sistemul de învăţământ şi a propus totodată mai multe soluţii.

FSLI consideră că subfinanţarea cronică a educaţiei, a cercetării şi a sănătăţii, dar şi salariile umilitoare din aceste sectoare de activitate sunt un atentat la siguranţa naţională.

"În condiţiile în care de aceste domenii fundamentale depide poziţia pe care România o va ocupa în viitor într-o lume tot mai globalizată, aflată într-o permanentă schimbare, Guvernul României trebuie să identifice soluţii pentru salvarea învăţământului românesc, chiar dacă situaţia economiei naţionale nu este dintre cele mai bune. Domnule Prim–Ministru, în situaţia în care Guvernul nu îşi va manifesta expres intenţia de a soluţiona problemele majore care afectează sistemul de învăţământ preuniversitar şi salariaţii acestuia, nu este exclus, conform semnalelor pe care le primim de la membrii noştri de sindicat, să recurgem la acţiuni de protest, după începerea anului şcolar", se arată în scrisoarea depusă vineri la Guvern.

Sindicaliştii FSLI solicită respectarea Legii educaţiei, în sensul acordării, începând cu anul 2014, a minimum şase la sută din PIB pentru Educaţie şi a minimum unu la sută pentru Cercetare, precum şi creşterea ponderii cheltuielilor de personal pentru învăţământ din totalul cheltuielilor de personal din sectorul public.

Totodată, FSLI cere modificarea Legii educaţiei, inclusiv în ceea ce priveşte statutul personalului didactic, astfel încât să se ţină cont de realităţile sistemului, să se elimine discriminările existente în prezent şi să se ajungă la creşterea calităţii actului de instrucţie şi educaţie, dar şi la o mai bună implicare în luarea deciziilor a personalului unităţii de învăţământ.

FSLI mai solicită adoptarea, în regim de urgenţă, a unei legi de salarizare pentru educaţie, prin care salariile să crească substanţial, pentru ca meseria de dascăl să devină motivantă şi tinerii performanţi să fie atraşi către cariera didactică, depolitizarea învăţământului în sensul că, în alegerea directorilor unităţilor de învăţământ, rolul determinant să revină colectivului unităţii, şi nu partidelor politice, introducerea examenelor de admitere la liceu şi în învăţământul superior şi regândirea, de urgenţă, a programelor şcolare şi a sistemului de evaluare a elevilor, în sensul de a se pune accent pe latura formativă şi nu pe cea informativă, iar prin evaluare să se verifice capacitatea elevilor de a aplica practic cunoştinţele dobândite, pentru a face faţă cerinţelor în schimbare şi competiţiei de pe piaţa forţei de muncă.

Şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" a depus joi, la registratura Guvernului, nouă bibliorafturi conţinând sute de petiţii cu semnăturile a 40.532 de persoane, pentru deblocarea posturilor nedidactice şi didactice auxiliare şi modificarea grilei de salarizare.

Prin petiţia colectivă se solicita deblocarea posturilor nedidactice şi didactice auxiliare, modificarea grilei de salarizare astfel încât sporul de vechime să nu mai fie inclus în salariu de încadrare şi aprobarea Regulamentului privind acordarea sporurilor pentru condiţii speciale de muncă.

Sindicaliştii spun că sistemul de învăţământ se confruntă cu o lipsă acută de personal nedidactic şi didactic auxiliar, iar blocarea posturilor, dar şi salariile foarte mici, sub limita subzistenţei, au condus la o situaţie care poate oricând să ducă la o tragedie.

"La ora actuală, nu cred că mai sunt unităţi de învăţământ în care să se respecte normativele de încadrare pentru personalul nedidactic. Acestă categorie de personal, care de cele mai multe ori este trecută cu vederea, asigură funcţionarea unităţilor de învăţământ. Fără acestea, atât cadrele didactice, cât şi elevii nu şi-ar mai putea desfăşura activitatea în condiţii decente. Sper ca primul ministru, Victor Ponta, să ţină cont de cele peste 40.000 de semnături şi să dea curs cererilor noastre", a declarat preşedintele FSE "Spiru Haret", Marius Nistor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici