Sindicatele în vreme de criză, dansând în stradă pe muzica guvernanţilor

Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional au cerut reducerea cheltuielilor cu salariile, iar aleşii au găsit soluţiile - mai puţine sporuri, îngheţarea salariilor şi reducerea numărului de bugetari.

În acelaşi timp, partenerii sociali au început şi negocierea pe legile salarizării, educaţiei, reorganizării instituţiilor publice şi pensiilor.

La Legea salarizării unice, singura promulgată de preşedintele Traian Băsescu, sindicatele, patronatele şi Guvernul au tot negociat luni de zile, pentru ca, în final, premierul să îşi asume răspunderea pe o cu totul altă formă decât cea negociată iniţial. Această situaţie a dus la noi nemulţumiri ale sindicatelor, care spun că bugetarii vor avea, după aplicarea ei, salarii mai mici decât în prezent, lucru negat insistent de guvernanţi.

Legea educaţiei, negociată până noaptea târziu, pe timpul verii mai ales, a fost asumată de asemenea de Emil Boc, dar declarată neconstituţională de Curtea Constituţională, care a acceptat argumentele PNL.

Legea pensiilor, care a fost schiţată într-o oarecare formă de Guvern şi apoi prezentată sindicatelor şi patronatelor, trebuia şi ea să fie asumată de Guvernul Boc, dar această decizie nu a mai fost luată, deoarece Cabinetul a fost demis.

Singura lege dintre cele patru, care se aplică deja este Legea reorganizării instituţiilor statului şi agenţiilor guvernamentale, care prevede pentru aceste categorii de salariaţi concediul fără plată şi eliminarea cumulului pensiei cu salariul de la stat.

Dincolo de participarea la diversele negocieri, agenda sindicală a anului 2009 a cuprins şi numeroase proteste de stradă.

Astfel, pe 2 martie peste 25.000 de funcţionari publici de la 350 de instituţii au întrerupt programul cu publicul pentru două ore, organizând prima grevă de avertisment a anului, cerând menţinerea sporurilor, salarizarea corespunzătoare şi protecţia juridică a funcţionarilor publici care lucrează în instituţiile de control.

Aceştia ameninţau cu greva generală pe 9 martie, dar au renunţat la protest.

Aproximativ 6.000 de feroviari au protestat în 29 aprilie timp de două ore, de la 10.30 până la 12.30, în faţa Ministerului Transporturilor. Ulterior, ei au plecat în marş spre Piaţa Victoriei, unde nu au avut voie să staţioneze. Liderii lor au depus un memoriu la Guvern. Sindicaliştii arătau că singura soluţie de salvare a Căii Ferate şi pentru păstrarea locurilor de muncă este să iasă în stradă şi chiar să declanşeze greva.

Pe 14 mai, peste 7.000 de sindicalişti afiliaţi la Blocul Naţional Sindical (BNS) au plecat într-un marş de protest organizat în Bucureşti, cerând păstrarea locurilor de muncă şi preţuri accesibile la produsele şi serviciile de bază.

Luna următoare, în 10 iunie, opt trenuri au fost blocate, din cauza unei greve spontane la CFR, feroviarii fiind nemulţumiţi de întârzierile salariilor.

Pe 10 iunie, aproximativ 1.200 de fermieri din 25 de judeţe ale ţării au protestat, în faţa Guvernului, cerând alocarea de subvenţii compensatorii şi verificarea calităţii laptelui care intră în România.

Fermierii cereau verificarea calităţii laptelui care intră în ţară pentru că aveau "probe că laptele este neconform având o încărcătură mare de germeni", iar laptele praf era reconvertit în lapte de consum şi vândut în supermarketuri drept lapte natural.

Odată cu sosirea verii, sindicaliştii au fost "prinşi" cu negocierile diverselor legi şi au uitat de protestele din stradă, reluîndu-le, însă, din toamnă.

Astfel că, pe 10 septembrie, s-a constituit Alianţa Bugetarilor, o organizaţie care a reunit, pentru prima dată, mai multe federaţii ale bugetarilor din diverse domenii, având o poziţie comună, care viza, în esenţă, păstrarea locurilor de muncă.

Alianţa solicita Guvernului să nu-şi asume răspunderea în faţa Parlamentului pe actualul proiect al legii unice de salarizare şi să renegocieze actul normativ astfel încât toţi bugetarii să aibă salarii decente şi să se ţină cont de principiile asumate iniţial, la debutul negocierii acestei legi.

Prima acţiune a structurii nou-formate a fost pichetarea sediului Parlamentului, în 15 septembrie, ziua în care Guvernul şi-a angajat răspunderea asupra proiectelor de lege privind educaţia naţională, salarizarea unitară a personalului bugetar şi reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, în trei şedinţe comune succesive ale celor două Camere ale Parlamentului.

Pe 5 octombrie, bugetarii au intrat în grevă generală în semn de protest faţă de asumarea de către Guvern a răspunderii pe pachetul legislativ care includea salarizarea, educaţia şi acordarea concediului fără plată, sindicaliştii lansând un apel şi către angajaţii din mediul privat să li se alăture.

Astfel, peste 750.000 de salariaţi din învăţământ, sănătate, administraţie publică şi poliţie au fost în grevă generală de o zi, asigurându-se o treime din activitate doar în sistemul sanitar şi poliţie.

Aproximativ 8.000 de salariaţi, şomeri, pensionari şi studenţi au organizat, pe 7 octombrie, un miting în Piaţa Victoriei, acţiunea având loc la nivel mondial de Ziua Internaţională a Muncii Decente, iar revendicările au fost legate de salarii mai mari şi de condiţii de muncă mai bune.

Pe 28 octombrie, aproximativ 500 de fermieri din toată ţara s-au adunat, în faţa Ministerului Finanţelor, nemulţumiţi de neplata subvenţiilor, iar apoi s-au mutat la Palatul Cotroceni, unde preşedintele Traian Băsescu le-a promis că le rezolvă problemele, cerându-le să se întoarcă liniştiţi la casele lor.

O zi mai târziu, pe 29 octombrie, aproximativ 700 de sindicalişti de la metrou s-au adunat în faţa Ministerului Transporturilor, protestând faţă de refuzul administraţiei Metrorex de a începe negocierile pentru un nou contract colectiv de muncă, aceştia fiind asiguraţi la finalul protestului că, într-o săptămână, se va aproba bugetul de venituri şi cheltuieli al Metrorex. Promisiunile administraţiei nu au fost însă onorate.

Angajaţii metroului au organizat şi un miting spontan pe 6 noiembrie, iar din 10 noiembrie au pichetat sediul Guvernului, mai multe zile, timp de două ore, pentru a face presiuni în scopul aprobării bugetului companiei.

A urmat greva de avertisment pe 12 noiembrie, cea generală de două zile, pe 17 şi 18 noiembrie, fiind apoi declarată ilegală de instanţă.

Angajaţii metroului bucureştean s-au văzut nevoieţi să îşi reia activitatea, fără majorările salariale cerute, de 20 de procente.

În prima parte a lunii decembrie, sindicaliştii feroviari au fost înştiinţaţi că peste 6.000 de angajaţi de la CFR Marfă vor fi disponibilizaţi fără salarii compensatorii. Sindicatele cereau retragerea proiectului până la apariţia actului guvernamental privind despăgubirile, dar Ministerul Transporturilor a refuzat, astfel că sindicaliştii au acţionat în instanţă şi ministerul, şi Compania CFR Marfă.

În absenţa unui guvern cu puteri depline, după demiterea Cabinetului Boc, activitatea sindicală a stagnat, însă anul viitor va aduce noi mişcări sindicale.

Mai ales că previziunile pentru 2010 sunt sumbre, aproximativ 200.000 de bugetari urmând să rămână fără locuri de muncă. În aceste condiţii se anunţă ieşiri masive în stradă, sindicaliştii nefiind dispuşi să strângă din nou cureaua.

La recentele audieri din Parlament, noul ministrul al Muncii, Mihai Şeitan a încercat, timid, să ofere o perspectivă ceva mai optimistă asupra anului social 2010, anunţând că vor fi disponibilizaţi mai puţini bugetari decât era estimat şi că că acest proces va fi gradual.

(Material realizat de Geanina Sandu, geanina.sandu@mediafax.ro)