Sindicatele şi patronatele au semnat acordul cu Guvernul privind majorarea salariului minim

Reprezentanţii confederaţiilor sindicale şi cei ai patronatelor au semnat, vineri, acordul cu Guvernul privind majorarea salariului minim.

Urmărește
16 afișări
Imaginea articolului Sindicatele şi patronatele au semnat acordul cu Guvernul privind majorarea salariului minim

Sindicatele şi patronatele au semnat acordul cu Guvernul privind majorarea salariului minim

Acordul mai prevede ca până în 2014 raportul dintre salariul minim şi cel mediu să fie de 50 la sută. În fiecare an vor fi făcute două analize, urmate de câte o hotărâre de Guvern privind creşterea salariului minim.

Liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că acest acord este un pas înainte, care duce la stabilitate, "pace socială", fiind un semnal pozitiv pentru investitori, mediul de afaceri, dar şi pentru lucrători.

"Toată lumea are de câştigat din acest acord, astfel se vor reduce discrepanţele şi vor beneficia de creşterea economică atât angajaţii, cât şi patronatele", a spus Bogdan Hossu.

Preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, a declarat, la finalul întâlnirii de la Guvern, că este mulţumit de semnarea acordului.

"Pentru prima oară reuşim să ajungem la o soluţie în trei, în ciuda fragilităţii Guvernului, şi aici mă refer la lungimea mandatului actualului Executiv. Faptul că am ajuns la o înţelegere cu partea patronală ca, pe un orizont mediu de timp, să creştem accelerat salariul minim denotă că am înţeles că trebuie să schimbăm ceva pe piaţa muncii din România, că este cazul să renunţăm la nişte mecanisme de redistribuire a creşterii economice care nu au nicio legătură cu realitatea", a spus Costin.

Liderul confederaţiei Meridian, Ion Popescu, a apreciat că salariul minim prevăzut în acord nu răspunde nevoilor coşului minim. "Politica nivelului de trai din România este încălcată, sperăm la mai bine", a spus Popescu.

Reprezentanţii patronatelor consideră că acest acord reprezintă un pas înainte şi speră să existe puterea să fie aplicat în mod creativ privind evoluţia economică.

Sindicaliştii s-au întâlnit, vineri, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii patronatelor şi cei ai Guvernului pentru a semna acordul privind majorarea salariul minim.

Miniştrii cu atribuţii în domeniul economic şi social au participat, maţi, la Palatul Victoria, la o reuniune de lucru în vederea pregătirii întâlnirii cu patronatele şi sindicatele pentru stabilirea salariului minim brut lunar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici