Sinodul BOR evaluează activitatea ierarhilor în perioada comunistă
În cadrul lucrărilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), care vor avea loc de luni până miercuri, vor fi dezbătute, printre altele, chestiuni legate de evaluarea activităţii ierarhilor în perioada regimului comunist, a informat, luni, Patriarhia Română.

Sinodul BOR evaluează activitatea ierarhilor în perioada comunistă
Lucrările Sfântului Sinod, care au loc la reşedinţa patriarhală din Capitală, pentru prima dată sub conducerea Patriarhului Daniel, au ca puncte de reper referatul Cancelariei Sinodului cu privire la proiectul noului Statut pentru Organizarea şi Funcţionarea BOR şi protocolul de Cooperare în domeniul incluziunii sociale, încheiat între Patriarhia Română şi Guvern.
Un punct special pe ordinea de zi este "Evaluarea activităţii pastorale a ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române în timpul regimului comunist-ateu", rezultatele dezbaterilor fiind cu atât mai mult aşteptate cu cât Laurenţiu Tănase, teolog şi membru al Colegiului CNSAS, anunţa, pe 19 septembrie, după o întâlnire cu Patriarhul Daniel, că problema deconspirării clericilor va fi pe ordinea de zi a primei şedinţe a Sfântului Sinod al BOR.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

