Bărbatul în vârstă de 51 de ani se afla cazat la hotelul Rin Grand din Bucureşti, acesta fiind găsit mort în camera închiriată.
Surse apropiate anchetei au declarat pentru agenţia de presă MEDIAFAX că Levente Zentai se mai află cu o persoană în cameră, nefiind identificate urme de violenţă pe corp şi nici semne de intrare prin efracţie.
La faţa locului a fost trimisă o echipă de criminalişti de la Serviciul Morţi Suspecte care, la ora transmiterii aceste ştiri, efectuează cercetarea.
Cadavrul antrenorului maghiar urmează să fie ridicat pentru transportul la Institutul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei.