Sistemul de frânare al tramvaiului care a provocat accidentul de la Iaşi funcţionează - expertiză
Sistemul de frânare al tramvaiului care a deraiat, luni, la Iaşi, şi a lovit şase maşini funcţionează, acest lucru fiind demonstrat în timpul expertizei tehnice făcute în depoul regiei, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al regiei de transport Adrian Mihai.
Sistemul de frânare al tramvaiului care a provocat accidentul de la Iaşi funcţionează - expertiză (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)
Purtătorul de cuvânt al RATP Iaşi, Adrian Mihai, a precizat că membrii comisiei de expertiză, formată din reprezentanţi ai primăriei, ai regiei locale de transport, ai ITM, ARR, ai Poliţiei şi Parchetului au mers marţi dimineaţă la depoul unde se află garat tramvaiul implicat în accident, fiind făcute verificări asupra sistemului de frânare al mijlocului de transport.
"S-a făcut prima probă tehnică la acest tramvai. Mijlocul de transport a stat în depou sigilat toată noaptea, iar dimineaţă, în prezenţa membrilor comisiei, a fost scos din depou. Vagonul a fost scos din hală, iar după câteva zeci de metri a frânat. S-a observat că sistemul de frânare funcţionează. Tramvaiul s-a oprit imediat", a precizat Adrian Mihai.
El a spus că este prematur să se spună că a fost vorba în mod cert despre o eroare a vatmanului, adăugând că doar ancheta va putea stabili acest lucru.
"Acesta e un element important în cadrul anchetei. Faptul că a frânat arată că sistemul funcţionează. Rămâne de stabilit dacă sistemul de frânare a funcţionat şi ieri (luni - n.r.), când s-a produs nefericitul accident", a afirmat Adrian Mihai.
La rândul său, prim-procurorul Parchetului Tribunalului Iaşi Cornelia Prisăcaru a declarat, marţi dimineaţă, că în cazul accidentului sunt luate în calcul două variante: o culpă exclusivă a vatmanului şi o defecţiune de moment apărută la sistemul de frânare.
"Se fac cercetări pentru a se stabili dacă a fost o culpă exclusivă a vatmanului sau dacă a fost vorba despre o defecţiune de moment la sistemul de frânare", a declarat Cornelia Prisăcaru.
Accidentul s-a petrecut luni după-amiază, în jurul orei 14.00, în zona "Fundaţie", o zonă intens circulată din municipiul Iaşi, după ce mijlocul de transport a intrat într-o coloană de maşini care erau oprite, pe linia de tramvai, la semafor.
Astfel, tramvaiul, care era plin cu pasageri şi care cobora Copoul, a intrat în două maşini care aşteptau la semafor şi a acroşat alte trei autoturisme aflate pe banda de lângă trotuar, după care s-a oprit într-un autobuz care staţiona şi el la semafor.
În urma accidentului, o persoană a murit, rămânând prinsă într-o maşină, sub tramvai.
De asemenea, cinci persoane au fost rănite, patru dintre acestea fiind internate la Spitalul "Sfântul Spiridon", iar un bărbat care a suferit un traumatism cranian este internat la Spitalul de Neurochirurgie.
În cursul zilei de marţi, o femeie care a suferit fractură de bazin în urma accidentului urmează să fie transportată cu un elicopter SMURD de la Spitalul "Sfântul Spiridon" din Iaşi la Spitalul Floreasca din Capitală.
Pe numele vatmanului Cristi Diaconu, în vârstă de 35 de ani, a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:33
„Ne uităm în oglindă şi ne vedem frumoşi". Radiografia făcută de Marcel Ciolacu la Congresul PSD
-
astăzi, 12:12
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1075. Ucraina şi Rusia se acuză reciproc pentru un atac mortal asupra unui internat din regiunea Kursk / Zelenski condamnă presupusul atac rusesc în regiunea Kursk: „Au ucis sirieni în acelaşi mod” / Zelenski: Aderarea Ucrainei la NATO este cea mai „ieftină” garanţie de securitate şi o „victorie” pentru Trump