Când te gândeşti la viitorul tău, trebuie să ştii că actualele generaţii de copii vor participa la bunăstarea acestuia. Tocmai aceşti copii sunt acum în impas din punct de vedere educaţional, în special cei din mediul rural.
Mihaela Nabar, director Fundaţia World Vision: Lucrăm cu aproape 30.000 de copii în programele noastre, în 300 de comunităţi rurale. Ceea ce constatăm zilele acestea este că 10% dintre copiii noştri nu au acces la absolut niciun fel de educaţie. Evident că lipsa accesului la educaţie va genera creşterea abandonului şcolar.
Specialiştii spun că avem soluţii pentru a reporni şcoala în mediul rural.
În mediul rural, majoritatea şcolilor au grădini, ceea ce ar permite, dacă ne uităm la ţările nordice spre ex, să desfăşurăm un alt tip de educaţie şi un alt fel de educaţie pentru că educaţia nu înseamnă doar română şi matematică între zidurile unei clase. Am găsi spaţii care să ne permită respectarea unor reguli de distanţare socială, a precizat Mihaiela Nabar.
Transferul şcolii sau actului educational dintr-o sală de clasă, în afara sălii de clasă, nu ar implica un buget foarte mare dar ar implica accesul la actul educational şi pe de altă parte, ar transforma educaţia asta formală, foarte rigidă, a adăugat Mihaela Nabar.
România are o rată a analfabetismului functional de 44%. Studiile mai arată că 15% dintre elevi părăsesc şcoala încă din primii ani. Specialiştii se aşteaptă ca aceşti indicatori să crească, dacă nu se va permite reîntoarcerea elevilor la şcoală.