Situaţia în Guvern a şefului SGG este incertă. Informaţii neoficiale indică demiterea sau retragerea

Publicat: 25 11. 2011, 12:04
Actualizat: 10 11. 2012, 00:40

Şedinţa de guvern a început la ora 10.00, iar miniştrii au ascultat inclusiv o notă prezentată de Andreescu privind ultimele modificări aduse ordonanţei de vânzare a imobilelor RA-APPS, înaintea publicării în Monitorul Oficial, fără să se discute şi de situaţia acesteia.

Surse din Palatul Victoria afirmă însă că există posibilitatea ca, la finalul şedinţei, premierul să aibă o discuţie privată cu şeful SGG, în care să-i ceară demisia, ca o consecinţă firească a scandalului din ultimele zile privind spaţiile RA-APPS atribuite membrilor familiei sale.

În acelaşi timp, surse oficiale susţin că preşedintele Traian Băsescu i-ar fi solicitat premierului demiterea Danielei Andreescu de la conducerea SGG.