- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (10.09.2019, 18:17)
- Nicolae Oprea
Situaţie critică la Mediu şi Energie. Mii de angajaţi nu şi-au primit salariile, în urma demisiei miniştrilor Gavrilescu şi Anton
Aproape 4.200 de angajaţi din Ministerul Mediului şi agenţiile care ţin de această instituţie, precum şi aproximativ 200 de angajaţi de la Energie nu şi-au primit, marţi, salariile. Potrivit surselor MEDIAFAX, situaţia a apărut în urma demisiei celor doi miniştri.

Mii de angajaţi de la Mediu şi Energie au rămas fără salarii din lipsă de miniştri
„Situaţia în care ne-a lăsat ministrul nostru, având şi calitatea de viceprim-ministru, este imposibil de tolerat. De parcă nu ar fi suficient că salariile sunt de mizerie, nici măcar nu le mai primim, deşi lucrările pe luna august le-am făcut şi predat. E suficient că abia ţinem agenţiile în stare de funcţionare, şi acum nu mai putem plăţi nici oamenii?” a declarat, pentru MEDIAFAX, Ion Daniel, preşedintele Federaţiei Naţionale de Mediu.
Surse din cadrul Ministerului Mediului au declarat, pentru MEDIAFAX, că s-a ajuns la această situaţie din cauza faptului că instituţia nu mai are ministru – care este principalul ordonator de plăţi.
La începtul lunii septembrie, ministrii Mediului şi ai Energiei, Graţiela Gavrilescu şi Anton Anton, au demisionat din funcţii după ce partidul din care fac parte, ALDE, a decis să se retragă din coalişie de guvernare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Friedrich Merz, următorul cancelar al Germaniei, a promis să „obţină independenţa” faţă de SUA
-
FOCUS: Ultima noapte de pace. Întâia noapte de război: Transformarea lui Zelenski în ultimii trei ani
-
SUA fac presiuni asupra Ucrainei pentru a retrage rezoluţia ONU care cere retragerea forţelor ruse



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe