Slatina: Încă una din casele lui Bercea Mondial va fi demolată de către autorităţi

Încă una din casele lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, din Slatina, va fi demolată de primărie, decizia fiind luată marţi de Curtea de Apel Craiova, care a respins recursul a doi "interpuşi" ai lui Anghel, obligat să achite cheltuielile de judecată de 62.000 de lei şi pe cele cu demolarea.

Urmărește
291 afișări
Imaginea articolului Slatina: Încă una din casele lui Bercea Mondial va fi demolată de către autorităţi

Slatina: Încă una din casele lui Bercea Mondial va fi demolată de către autorităţi

"Imobilul de 1.400 de metri pătraţi, care va fi demolat, a fost ridicat pe numele a doi interpuşi din Drăgăneşti Olt ai lui Bercea Mondial, fără autorizaţie de construire, astfel că Primăria din localitate a decis demolarea acestuia. Noi am făcut plângere la Judecătoria Slatina, unde am cerut demolarea clădrii", a declarat Minel Prina, viceprimarul din Slatina, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Astfel, la Judecătoria Slatina a fost depusă o plângere, magistraţii dând câştig de cauză primăriei şi decizând demolarea imobilului.

"Cei doi interpuşi au făcut apel la Tribunalul Olt, însă şi magistraţii de aici au dat câştig de cauză Primăriei Slatina", a spus viceprimarul din Slatina.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel Craiova, Cosmin Mitrache, interpuşii lui Bercea Mondial au pierdut şi la Curtea de Apel Craiova, unde magistraţii au decis să respingă recursul.

"Astăzi (n.r. - marţi) s-a dat pronunţarea în acest dosar şi astfel a fost respins recursul în defavoarea celor două persoane. Decizia de astăzi este definitivă şi irevocabilă, fără a mai avea cale de atac şi va fi comunicată în scurt timp Primăriei Slatina", a declarat Mitrache.

Bercea Mondial deţine atât pe numele lui, cât şi pe numele unor interpuşi mai multe imobile făcute după acelaşi proiect, în municipiul Slatina, care sunt închiriate unor comercianţi.

Una din case a fost demolată la sfârşitul anului trecut de Primăria Slatina. Casa, care avea două etaje, se afla pe strada Piteşti nr. 110-112, din municipiul slatina, şi avea o suprafaţă construită de 361 de metri pătraţi, terenul având peste 1.000 de metri pătraţi. Imobilul era înregistrat pe numele altei persoane, Oraviţa Stoiculescu.

Bercea Mondial a construit în Slatina mai multe case pe baza unei singure autorizaţii, iar de-a lungul anilor a avut mai multe procese cu Primăria, care a cerut demolarea imobilelor.

Bercea a început construcţia imobilelor în Slatina în 2002, când a cumpărat un teren pe bulevardul Al. I. Cuza, după care a început să construiască fără să aibă vreo autorizaţie de construcţie. Pe numele lui Sandu Anghel este înregistrat un singur imobil.

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a fost arestat preventiv în 20 februarie 2011, într-un dosar în care era cercetat pentru tentativă de omor, după ce şi-a înjunghiat nepotul, Ionuţ Anghel, zis Mercedes, care în urma incidentului a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova.

Bercea Mondial a fost condamnat la şapte ani şi şase luni de închisoare, fiul lui a primit şapte ani de închisoare, iar soţia lui Anghel Sandu a fost condamnată la trei ani cu suspendare.

Ulterior, Bercea Mondial a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare şi portul cuţitului, fără drept, în locuri şi împrejurări în care s-ar putea primejdui viaţa ori integritatea corporală a persoanelor.

De asemenea, Sandu Anghel a fost trimis în judecată de Parchetul Curţii de Apel Craiova pentru spălare de bani şi evaziune fiscală în formă continuată, iar pentru recuperarea prejudiciului a fost pus sechestru pe conturi de peste 100.000 de euro şi 400.000 de lei, precum şi pe 13 imobile.

Bercea Mondial este cunoscut ca făcând parte din lumea interlopă din judeţul Olt, presa relatând că acesta a fost implicat în mai multe lupte între grupările interlope.

Membri ai familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, au fost cercetaţi de Poliţia Olt, în ultimii cinci ani, în aproximativ 120 de dosare penale, majoritatea fiind constituite în urma unor plângeri făcute între ei, iar în prezent mai sunt în lucru şase dosare penale pe numele lui Bercea Mondial.

În februarie 2010, Mircea Băsescu, fratele şefului statului, a botezat-o pe nepoata lui Bercea Mondial, ceremonia având loc la o biserică de cartier din Constanţa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici