Românilor li se pare că “Deşteaptă-te, române” nu e o alegere prea inspirată în această perioadă. Imnul ar fi prea trist, iar oamenii simt nevoia unei piese care să-i binedispună. Aşa că cer ca din megafoanele maşinilor de poliţie să se audă o melodie ceva mai veselă. Au şi ales una.
Deja, două mii de oameni au semnat o petiţie prin care cer ca sâmbăta şi duminica, din maşinile de poliţie să se audă hitul din ’77 al celor de la Bee Gees, Stayin’ Alive.
Au şi explicat de ce piesa li se pare o alegere mai bună.
„Când aud Imnul Naţional, îmi dau lacrimile, mă emoţionez profund, apoi mă înfurii: Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine, Viaţă-n libertate ori moarte strigă toţi. Pe când, auzind hit-ul din petiţie, îmi vine să fac altceva”, spune un român.
„Aşa e normal, melodii cu impact pozitiv, nu <
„Consider iniţiativa drept una corectă, către îmbunătăţirea atmosferei urbane în carantină. Melodia propusă ar ridica moralul populaţiei şi ar crea o stare de optimism.”
„Recent, domnul Vela a dat ordin să se difuzeze Imnul Naţional în fiecare sâmbătă şi dumnică, făcând situaţia mai grea pentru noi toţi. Prin urmare, pentru a salva mândria şi urechile României, propun difuzarea hitului Bee Gees din 1977, <